Articolele zilei

Spuneți-mi, Părinte Proclu, vă este frică de moarte?

Uite ce este: toată viața mea am căutat doar să mă smeresc, să vreau mântuirea, să fac bine tuturor și să-L caut pe Bunul Dumnezeu. Dar să-L caut prima dată în inimă. Și, dacă vedeam eu poate că nu este Dumnezeu in inima mea, trebuia să mă smeresc iar, să merg iar la mărturisire și să-mi întreb conștiința: „Conștiință, spu­ne drept, dacă mor acum, mă mântuiesc? Îi place lui Dumnezeu ce fac sau nu?”.

Dacă facem toți așa, atunci vom ajunge să ne bucurăm că Duhul Sfânt ne aprinde inima de dorul lui Dumne­zeu, să ne bucurăm de acest mare Semn. Și atunci nu o să ne mai temem de moarte. Dar atâta vreme cât inima va rămâne rece, ne vom teme și de moarte.

Despre moarte spune în Pateric un Sfânt Părinte cuvânt de folos pentru toți: „O, moarte, mai bine te-aș numi viață!”.

Să luăm, deci, aminte!

(Fabian AntonCuvinte din chilie. Convorbiri cu Părintele Proclu Nicău, pustnicul din Munții Neamțului, pp. 67-68)

Autor: Părintele Proclu Nicău
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: