Omul este din fire neputincios ca să străbată viaţa fără durere şi suferinţă. Aceste două stări îl însoţesc toată viaţa pe orice muritor. Cine n-a simţit durerea şi cine n-a plâns în viaţă? De când este prunc, din momentul în care se naşte, omul începe să respire cu plânsete aerul vieţii de aici. Şi cu plânsete şi lacrimi părăseşte prezenta viaţă! Aşa cum vedem în cazul morţilor, când sufletul omului urmează să iasă, o lacrimă mică i se scurge din ochi. Şi nu numai la oameni, despre care socotim că sunt maturi şi cu păcate, ci şi la prunci, şi la copiii de vârstă mică vei vedea lacrimi curgându-le din ochi.

Durerea este un lucru greu, dar în spatele acesteia, în spatele suferinţei, al încercării, se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renaşterea, replăsmuirea omului, a familiei. Aproape toţi oamenii datorează acesteia întoarcerea lor. În spatele oricărei încercări se ascunde voia lui Dumnezeu şi fireşte că în acel timp nu poate să vadă folosul, dar cu vremea îl va cunoaşte. Avem în această privinţă atât de multe exemple!

(Avva Efrem Filotheitul, Sfaturi duhovniceşti, traducere de Părintele Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Alexandria, 2012, p. 5)