Pentru ca ascultarea și supunerea să aducă pace, armonie și fericire între oameni, e absolut necesar ca stăpânul casei, proiestosul bisericii sau împăratul vreunei cetăți să asculte ei mai întâi de Dumnezeu și să se supună întru totul voii Celui Atotputernic și apoi să comande, potrivit poruncilor Domnului din Cer.

Mândria este mama nesupunerii, iar smerenia este izvorul ascultării. Până și împărații care au prigonit pe creștini din mândrie nu voiau să se supună lui Iisus cel Răstignit, iar Sfântul Constantin cel Mare din smerenie a ascultat de poruncile Mântuitorului.

De aceea, mai întâi de toate, trebuie să ne sfărâmăm mândria și să căutăm smerenia cu care putem birui toate uneltirile diavolului. Un bătrân de demult a zis odată: „Voiesc să fiu biruit și să am smerenie decât să fiu biruitor și să am mândrie”.

Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic și iată că l-a întâmpinat pe el diavolul pe cale cu secera și, vrând să-l lovească, n-a putut. Și i-a zis lui: „Multă silă am eu de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Căci iată, orice faci, și eu fac. Tu postești; dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruiești”; i-a zis lui Avva Macarie: „Care este?”. Iar el a zis: „Smerenia ta, și pentru aceasta nu pot asupra ta”.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 112-113)