Slujba Privegherii pentru Acoperământul Maicii Domnului în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi (galerie FOTO)
În seara zilei de vineri, 29 septembrie 2017, la Biserica voievodală „Sfântul Sava” din Iaşi a avut loc slujba de priveghere (Vecernia Mare cu Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie) pentru Acoperământul Maicii Domnului în cadrul Festivalului de Muzică Bizantină de la Iaşi. Slujba a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de părinții din Nea Skiti – Athos, Corul Mănăstirii Hamatoura – Liban şi Corul Academic „Byzantion” – România.
Autor: Oana Nechifor
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: