Slujbă de noapte în cinstea Sfinților Spiridon și Andrei, la Catedrala din Iași
Credincioșii ieșeni și nu numai au participat în această noapte la Slujba Vecerniei unită cu Litia, dar și la Slujba Utreniei, oficiate în cinstea Sfântului Ierarh Spiridon, ale cărui moaște au ajuns în această seară la Iași, dar și în cinstea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Astăzi se împlininesc 23 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Andrei în România, în anul 1996. Privegherea a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, avându-l ca protos pe părintele arhimandrit Arsenie Butnaru, starețul Mănăstirii Vlădiceni din Iași. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul psaltic mitropolitan „Chivotul”. La final, credincioșii au fost unși cu ulei sfințit și au primit ca merindă duhovnicească pâinea binecuvântată de la slujba Litiei.
Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul Alexandru cel Bun va primi mâine veșmântul sfințirii
În Duminica a XXI-a după Rusalii, 13 octombrie 2019, Biserica „Sfântul Apostol Toma” din cartierul ieșean Alexandru cel Bun va sfințită de un sobor impresionant de ierarhi, preoți și diaconi. Credincioșii și pelerinii sunt așteptați să participe la târnosirea lăcașului de cult.
(Foto) Priveghere în cinstea Sfinților Spiridon și Andrei, la Catedrala din Iași – 2019