Știm că orice lucru care se întemeiază pe jertfă, pe osteneală și sudoare este de lungă durată. Dar, mai mult, ceea ce este întemeiat pe jertfe omenești, din dragoste și de bună voie este fără măsură, depășește timpul și trece în veșnicie.

Acest edificiu sfânt, întemeiat pe jertfe omenești, având ca Întemeietor pe Mântuitorul Iisus Hristos, este Biserica creștină, Biserica Ortodoxă, și aceste jertfe omenești sunt cu precădere Sfinții Mucenici care și-au dat viața lor pentru Hristos, deoarece Hristos și-o dăduse înainte pentru noi, și aceștia nu au făcut altceva decât să imite pe Hristos, Întemeietorul și Conducătorul Bisericii.

Asemenea unei case căreia-i trebuie temelie solidă și adâncă, ca să poată rezista mult timp, așa și Biserica are la temelia ei trupurile mucenicilor ce și-au dat sângele și viața din dragoste pentru Hristos, atingând culmea dragostei dumnezeiești.

Deci, pe mucenicii Bisericii și pe sfinți, în general, îi putem socoti ca pe niște pietre folosite la edificarea Bisericii. Fără aceste pietre, edificiul este inexistent.

Fără mucenici și sfinți nu se poate vorbi de Biserică. Fără mucenici și sfinți nu am avea ce exemple să imităm. Neavând exemple de imitat, tot trecutul omenirii este un nonsens.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile și incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 147-148)