Ştim că orice lucru care se întemeiază pe jertfă, pe osteneală şi sudoare este de lungă durată. Dar, mai mult, ceea ce este întemeiat pe jertfe omeneşti, din dragoste şi de bună voie este fără măsură, depăşeşte timpul şi trece în veşnicie.

Acest edificiu sfânt, întemeiat pe jertfe omeneşti, având ca Întemeietor pe Mântuitorul Iisus Hristos, este Biserica creştină, Biserica Ortodoxă, şi aceste jertfe omeneşti sunt cu precădere Sfinţii Mucenici care şi-au dat viaţa lor pentru Hristos, deoarece Hristos şi-o dăduse înainte pentru noi, şi aceştia nu au făcut altceva decât să imite pe Hristos, Întemeietorul şi Conducătorul Bisericii.

Asemenea unei case căreia-i trebuie temelie solidă şi adâncă, ca să poată rezista mult timp, aşa şi Biserica are la temelia ei trupurile mucenicilor ce şi-au dat sângele şi viaţa din dragoste pentru Hristos, atingând culmea dragostei dumnezeieşti.

Deci, pe mucenicii Bisericii şi pe sfinţi, în general, îi putem socoti ca pe nişte pietre folosite la edificarea Bisericii. Fără aceste pietre, edificiul este inexistent.

Fără mucenici şi sfinţi nu se poate vorbi de Biserică. Fără mucenici şi sfinţi nu am avea ce exemple să imităm. Neavând exemple de imitat, tot trecutul omenirii este un nonsens.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997,  pp. 147-148)