Sfaturi către un militar
Scrisoarea Stareţului Haralambie către o rudă a sa:
Karyes
16 octomobrie 1978
Fiului meu în Domnul, L.
Am primit scrisoarea de la tine şi am aflat că eşti soldat. Mă rog ca Bunul nostru Dumnezeu şi Maica Domnului să te păzească de cursele diavolului şi uneltirile oamenilor răi. Viaţa de soldat este foarte grea pentru unul care vrea să fie un bun creştin şi este bine să fie foarte atent şi serios. Să-i iubeşti pe toţi, dar să nu-ţi faci niciun prieten. Numai dacă vei vedea pe vreunul evlavios şi cu frică de Dumnezeu, să faci prietenie cu el, dar cu discernământ.
Aşa cum a ajuns lumea astăzi, numai în Dumnezeu poţi să-ţi pui nădejdea şi numai El te poate păzi.
Nu este deloc greu să te îndeletniceşti cu rugăciunea „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”. Această mică rugăciune rostită neîncetat îl ajută foarte mult pe om în toate. Iar Dumnezeu va rândui în aşa fel lucrurile şi te va lumina astfel încât te vei păzi de toate cele rele cu multă uşurinţă. Pentru că atunci când spui rugăciunea, trebuie să crezi că Dumnezeu este lângă tine, îţi aude rugăciunea şi te ajută.
Cele pe care mi le-ai spus, toate sunt de la ispititorul. Poţi să devii un bun creştin? Adică să te mărturiseşti regulat, să mergi la biserică şi la fiecare sărbătoare să te împărtăşeşti? Sau cel puţin la fiecare zece-cincisprezece zile? Poţi să ții posturile? În zilele de miercuri şi vineri poţi să mănânci fără untdelemn şi să nu iei parte la lucrurile vătămătoare de suflet: dansuri, distracţii, televizor... Dacă da, atunci mă voi ruga pentru tine din inimă şi se va bucura sufletul meu.
Se întristează sufletul meu şi plânge pentru halul în care sunteţi şi pentru neştiinţa voastră, pentru că vă îngrijiţi să plăceţi lumii, să fiţi la modă şi nu căutaţi să plăceţi lui Dumnezeu.
Îți scriu aceste puţine sfaturi din care vei înţelege multe. Încearcă să placi lui Dumnezeu şi nu oamenilor.
Mă voi bucura dacă voi afla că te-ai străduit să devii mai bun.
Cu binecuvântări părinteşti,
Părintele Haralambie.
(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 215-216)