Cateheza a 21-a

A aceluiași, la cinstita tăiere a preafericitului cap al Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător Ioan, și despre dumnezeiasca îndelunga răbdare

Binecuvântează, părinte,

1. Frați și părinți, oare să laud mai întâi îndelunga răbdare a Stăpânului nostru și Dumnezeu, să admir răbdarea credinciosului și viteazului rob și uimitoarea lui îndrăznire, sau mai degrabă să pun la stâlpul infamiei fărădelegea diavolului și celui mai fărădelege rege? Fiecare dintre acestea se presează una pe alta care să fie spusă cea dintâi. Între acestea este drept să lăudăm mai întâi dumnezeiasca îndelungă răbdare și suferire și să o mărim după putere, fiindcă a răbdat și a suferit ca pe îngerul pe care Tatăl l-a trimis înaintea feței[1] Fiului, ca să pregătească calea Lui înaintea Lui[2], pe cel născut din făgăduință în chip străin din pântece sterp, pe cel ce umbla în Duhul și cu puterea lui Ilie[3], pe cel ce întoarce inimile părinților către copii[4], pe cel ce a gătit Domnului un popor pregătit[5], pe cel mai mare între cei născuți din femeie, pe cel ce este mai mult decât prorocii, pe sfeșnicul, pe glasul, pe Înainte-Mergătorul, pe Botezătorul, să îl predea astfel unui rege cu totul fărădelege spre mustrarea fărădelegii și să devină jucăria unor femei destrăbălate.

2. O, adâncul judecăților lui Dumnezeu și nesfârșita Lui îndelungă răbdare! O, bogăție a îngăduinței[6], adâncul cunoștinței și suflet de rob viteaz! Căci a preferat mai degrabă să i se taie capul decât să vadă un amestec atât de fărădelege și nelegiuit. Nu-ți este ție îngăduit să o ai[7], zicea. Pentru ce faci fărădelege în deșert, rege fiind, ca să devii pildă fărădelegii poporului condus de tine? Nu-ți este ție îngăduit să o ai pe ea[8]. Acesta nesuferind mustrările dreptului bărbat, în loc să se îndrepte, s-a întors spre mai rău, și, prinzându-l pe el, l-a aruncat în închisoare în paza unei femei destrăbălate și, închis fiind, i s-a tăiat capul. Cel mort cu sufletul îl ucide pe cel vrednic de viața cea nemuritoare. Și când i se părea că a scăpat de mustrările lui, atunci s-a făcut mai ales stâlpare nemuritoare a fărădelegii, și îndrăznirea aceluia cea bineplăcută lui Dumnezeu se încununează și se propovăduiește, iar desfrânarea nelegiuită a acestuia este învinuită. Așa cum stăpânirea cea rea adaugă rană la răni, învârtoșându-se prin putere spre cele fărădelege, tot așa și păcatul, încât, chiar dacă nu este nimeni care să-l mustre, să rămână ascuns pentru multă vreme nu poate. Nu este nimic ascuns care să nu se dea pe față și necunoscut care să nu se cunoască și să vină la arătare[9]. Și iarăși ori de câte ori cineva pătimește pe nedrept și cade în felurite ispite, nu trebuie să deznădăjduiască[10]. Căci cine este mai mare sau egal cu marele acesta proroc, Înainte-Mergător și Botezător Ioan? Care nu numai că a fost aruncat în închisoare și i s-a tăiat capul, ci capul lui cel purtător de Dumnezeu a fost dat drept plată pe tipsie dănțuirii, jucăria unor femei desfrânate, și a răbdat deocamdată Dumnezeu și nici nu i-a trimis să-i înghită pământul, nici nu i-a ars cu trăsnet, ca de aici trei lucruri bune să învățăm noi, adică îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, pocăința și răbdarea, că și Dumnezeu îndelung rabdă și nu lovește pe cei ce păcătuiesc în ceasul păcatului, și dacă nu se vor pocăi, îi va judeca pe ei când va fi vremea. De aceea, nici pe Irod, nici pe adulterele lui nu le-a judecat de îndată, fiindcă pentru orice om alta este vremea păcatului, întru care și pocăința urmează pentru cel ce o alege pe ea, și alta vremea judecății.

3. Aici este lucrarea a trei mai bunuri: îndelunga răbdare, pocăința și răbdarea cea după Dumnezeu, fie că pătimește cineva după dreptate, fie pe nedrept, și aceasta mi-o adeverește Petru, corifeul Apostolilor, care zice limpede: Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El. Căci ce laudă este dacă, pentru greșeală, primiți bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veți pătimi și veți răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu[11]. Nimeni dintre voi să nu sufere ca ucigaș, sau fur, sau ca desfrânat, sau adulter, sau altul ca un făcător de rele, sau râvnitor de lucruri străine, iar de suferă ca creștin, să nu se rușineze, ci să preamărească pe Dumnezeu[12] pentru că a suferit pe nedrept. Căci spre aceasta ați fost chemați, că și Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă ca să pășiți pe urmele Lui, Care n-a săvârșit nici un păcat, nici s-a aflat vicleșug în gura Lui[13] și Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu amenința, ci Se lăsa în știrea Celui ce judecă cu dreptate[14]. El a purtat păcatele noastre[15], în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să viețuim dreptății[16]. Și iarăși: Mare bucurie să socotiți, frații mei, zice dumnezeiescul Iacob, ruda Domnului când cădeți în felurite ispite, știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea, iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit[17]. Cu acestea fiind în acord și Sfântul Pavel, zice: necazul lucrează răbdarea, răbdarea, încercare, iar încercarea nădejde, iar nădejdea nu rușinează[18].

4. Asemenea îndemnuri având, iubiți frați, din Sfintele Scripturi cu privire la răbdare, iar la vreme de ispită să nu ne pierdem cu firea[19], știind că cei ce au fost încercați de aici au bineplăcut lui Dumnezeu, fie că vorbești despre acest dumnezeiesc Înaintemergător, fie despre întâiul mucenic Ștefan, fie că despre dumnezeiescul și marele între ierarhi Ioan Gură de Aur, fie despre altcineva, din Vechiul sau din Noul Testament, să ne punem fiecare dintre noi în rânduială viața spre a plăcea lui Dumnezeu, ca, izbăviți fiind de veșnica osândă, să fim mântuiți spre viață veșnică cu harul și cu iubirea de oameni ale lui Dumnezeu Cuvântul. Amin.

(Sfântul Neofit Zăvorâtul din Pafos, insula Cipru, Scrieri II. Cateheze. Testamentul tipiconal, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 158)

[1] Mal. 3, 1; Mt. 11, 10.

[2] Is. 40, 3; Lc. 3, 4.

[3] III Rg. 17.

[4] Lc. 1, 17; Înț. Sir. 48, 10.

[5] Înț. Sir. 49, 12.

[6] Rom. 2, 4.

[7] Mt. 14, 4; Mc. 6, 18.

[8] Mt. 14, 4; Mc. 6, 18.

[9] Lc. 8, 17; Mc. 4, 22.

[10] Iac. 1, 3.

[11] I Pt. 2, 19-20.

[12] I Pt. 4, 15-16.

[13] Is. 53, 9.

[14] Ier. 11, 20.

[15] Is. 53, 4.

[16] I Pt. 2, 21-24.

[17] Iac. 1, 2-4.

[18] Rom. 5, 4.

[19] Gal. 6, 9.