Sfânta Parascheva, mama mea... în cer şi pe pământ
Ca studentă în anul IV, am venit la Iaşi într-un schimb de experienţă. Până atunci nu ştiam despre ea, despre Cuvioasa, decât că m-a ajutat. Aveam o icoană pe birou, mă rugam pentru că veneam dintr-o familie cu probleme: violenţă, alcool, crize de nervi, boli, spitale.
M-a impresionat măreţia Catedralei, corul, slujba la care am stat, şirul continuu de pelerini la sfânta raclă. La sfârşitul slujbei, în apropiere de Cuvioasa am avut o senzaţie unică, uluitoare, certitudinea că Sfânta este vie! În spatele raclei mi-am sprijinit capul plângând şi gândindu-mă la toată viaţa mea de păcate, la durerile mele mari şi având revelaţia că Sfânta e vie, deci există viaţă veşnică! După ce mi-am ostoit plânsul, am plecat la căminul unde eram cazaţi. I-am povestit prietenului meu – viitorul soţ – tot ce am trăit. (...)
Din cauza unor antrenamente fizice extrem de dure – făcusem sport şi dans – aveam dureri atroce de coloană şi erau necesare nişte exerciţii. (...) Deodată, am simţit o mână mică şi subţire care lucrează acolo punând ceva la loc. Am stat nemişcată, speriată, apoi l-am rugat pe prietenul meu să-mi spună ce simte el pe spatele meu. „În locul ăsta arde” mi-a zis. I-am răspuns: Nu mă mai doare. A fost mâna Sfintei! Am recunoscut-o! Am atins-o azi la Catedrală, i-am simţit dimensiunea exactă! Ea e!
Prietenul meu a fost cutremurat! Am fost din nou la Catedrală, am luat iconiţe pentru colegi, pe unii i-am adus apoi la Sfânta, din dorinţa de a simţi şi ei ceea ce am simţit. Erau miraţi de entuziasmul meu. (...) Momentul acela a fost crucial în viaţa mea păcătoasă. (...)
Deşi stau în Bucureşti, în momentele cele mai dificile urc în maşină şi vin la Sfânta să-i spun ce mi s-a întâmplat, să mă încredinţez ei cu nădejde. M-a ajutat de fiecare dată după ce m-a vindecat (...)
Când am simţit că mama mea bolnavă nu-şi mai poate îndeplini îndatoririle (...), mi-am ales-o pe Sfânta Parascheva, mama mea... în cer şi pe pământ.
Mihaela Beţiu, Bucureşti
