Sfânta Parascheva a fost așezată înapoi în Catedrala Mitropolitană
Slujba ce încheie evenimentele legate de hramul Sfintei Parascheva a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei Mitropolitane. Părinții slujitori, luând pe umeri racla cu cinstitele moaște, au înconjurat sfântul locaș, au rostit ectenii în timpul procesiunii, iar la final au depus spre închinare sfintele relicve în interiorul lăcașului. Pelerinii rămași au format un nou culoar pentru a se putea închina în continuare la Sfânta Parascheva.
După depunerea raclei, părintele arhimandrit Dosoftei Șcheul, mare eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, a rostit un scurt cuvânt celor prezenți, mulțumind tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a evenimentelor din aceste zile: „Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, și anul acesta am încheiat aceste zile frumoase, zile de praznic închinate Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea catedralei, Ocrotitoarea orașului nostru, Ocrotitoarea țării noastre și a întregii ortodoxii. Sfânta Cuvioasă a adus pelerinii, a adus rugăciunile tuturor credincioșilor din întreaga țară și din întreaga lume, de aceea socotim că această sărbătoare este una universală, de bucurie pentru toți cei care au putut să vină, să se închine la sfintele moaște și să participe la slujbele noastre. […] Trebuie să îi mulțumim lui Dumnezeu, Cuvioasei Parascheva și Sfântului Ierarh Spiridon, a cărui mână cinstită și sfântă a fost adusă în aceste zile din Grecia – Corfu, din cetatea unde Sfântul Spiridon ocrotește pe credincioșii de acolo, și pe cei din țara noastră”.
Vocea pelerinului: „Este Sfânta și Ocrotitoarea noastră, cea care mijlocește la Dumnezeu”
Ultimii pelerini de la hramul Sfintei Parascheva ne-au mărturisit că experiența din acest an a fost ca o binecuvântare pentru ei:
„Suntem norocoși că am reușit să ne ajungem să ne închinăm la Sfânta. A fost foarte multă lume, dar s-a mers frumos și am reușit și noi, cei din urmă”.
„Ne-a ajutat Bunul și Sfântul Dumnezeu, acum sunt foarte fericită că am ajuns și mi-am dorit să las lumea din țară să vină, pentru că stând lângă Mitropolie, respectul a fost pentru oamenii care vin din întreaga țară”.
„Mulțumesc lui Dumnezeu că am ajuns și ne-a dat putere să ajungem și noi pe ultima sută de metri. Eu fiind din Iași am văzut foarte multă lume, dar de când stăm la rând aici, s-a trecut mult mai repede față de anii trecuți”.
„Mă simt un pic rușinat față de Sfânta că nu am venit mai devreme ca să stau mai mult aici, iar pentru mine este o mare bucurie pentru că pot să «fur» o binecuvântare de la Sfânta Parascheva, care m-a ocrotit timp de 7 ani cât timp am fost la studii, la facultatea de teologie, și o mare bucurie să mă reîntâlnesc cu Sfânta după un an de zile, pentru că de un an nu am mai fost aici, la catedrală. Este Sfânta și Ocrotitoarea noastră, cea care mijlocește la Dumnezeu, iar pentru cei credincioși, asta se simte în realitate zi de zi”.
Amploarea pelerinajului a fost cu mult mai mare față de anii trecuți. Racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Spiridon a fost ridicată iar în zilele care vor urma, cinstita mână va ajunge înapoi în Grecia. Credincioșii care doresc să se roage în continuare Sfintei, sunt așteptați de acum la Catedrala Mitropolitană din Iași să se închine Ocrotitoarei Moldovei.
Vă invităm să vizionați și: (Foto) Moaștele Sfintei Parascheva au fost așezate în Catedrala Mitropolitană din Iași – 2019