Avem nevoie, întâi de toate, de adevărata redescoperire a adevăratului sens al Sfintei Împărtășanii, în Biserică și prin credincioșii ei, ca Taină a Bisericii, ca act esențial în care ea întotdeauna devine ceea ce este: Trup al lui Hristos, Templu al Duhului Sfânt, dar al vieții noi, lucrarea Împărăției lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu și comuniunea harică cu El. Biserica devine acestea prin „taina sobornicității” ‒ cei mulți care se unesc pentru a constitui Biserica, prin dăruirea ca un singur trup, unit printr-o singură credință, o singură iubire, o singură nădejde, Sfânta Jertfă, prin aducerea Sfintei Euharistii „cu o gură și cu o inimă” și prin pecetluirea acestei unități ‒ în Hristos cu Dumnezeu și în Hristos cu aproapele nostru, în împărtășirea cu Sfintele Daruri.

Avem nevoie, și mai mult, de redescoperirea Sfintei Împărtășanii ca hrană esențială ce are rolul de a ne uni cu Hristos, care ne face părtași la viața, moartea și Învierea Lui, ca adevărate mijloace de desăvârșire proprie, ca membri ai Bisericii și de asemenea ca mijloace de desăvârșire a vieții și a creșterii noastre duhovnicești.

În cele din urmă, avem nevoie de redescoperirea adevăratului sens al pregătirii ca centru al vieții noastre duhovnicești, ca efort duhovnicesc ce ne descoperă întotdeauna nevrednicia noastră și ne determină, deci, să dorim Sfânta Taină a tămăduirii și a iertării și care, prin descoperirea către noi a necuprinsei iubiri a lui Hristos pentru noi, ne face să-L iubim și să dorim unirea în har cu El.

(Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers Enciclopedic, București, 1995, pp. 142-143)