De când mă știu, dau examene. Rețeta succesului o am de la bunica Floarea și de la mama: Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Bunei Vestiri, dimpreună cu cel al Cuvioasei Parascheva și al Sfântului Nicolae.

Cu inima cât un purice, cu ochii plânși, cu gândul la mama care, în acele momente, stătea în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului, străjuită de licărirea candelei… așa am depășit, până acum, greul. Pentru că nu au fost nici puține și nici ușoare examenele mele. Dincolo de orice logică, rugăciunea simplă, neștiutoare, a unei femei de la țară, cu mâinile crăpate de muncă, fără prea multă școală, biruia vajnici profesori, cursuri de bizantinologie sau cugetări ale lui Maxim Mărturisitorul.

Din toate acestea, am înțeles cum teologia experienței, a trăirii simple, a acatistului sau a paraclisului – trăită în cămara rugăciunii – o depășește cu mult pe cea academică, de școală. Și, nu numai că o depășește, ci o face vie, dimpreună pe cale spre Dumnezeu.

Zilele acestea m-au făcut să îmi dau seama că rețeta mea este îndeobște cunoscută. Cred că e ceva sădit în mamele și bunicile noastre… E jumătatea lunii ianuarie. Vine vremea cercetării: „Ce ați făcut, dragi studenți, timp de aproape patru luni?”. Răspunsul ni-l dăm, fiecare: „Doamne, de nu am avea pe sfinții Tăi rugători și bunătatea Ta milostivindu-ne spre noi!...”.

Slavă Domnului că, la Iași, studenții au mulți prieteni! Pe Cuvioasa Parascheva, Sfântul Nectarie, Sfântul Spiridon și mai nou, pe Mitropolitul Iosif cel Sfânt al Moldovei, al cărui mormânt străjuiește din umbra ctitoriei sale.

Catedrala devine neîncăpătoare, de la primele ore ale dimineții. Sute și sute de gânduri, lacrimi, îndoieli, rugăciuni, promisiuni... până când se închid ușile marii biserici. Chiar și la ora 21.00, când ușile s-au închis și se face curățenie, câteva tinere se mai roagă de paznic: „Doar un pic, nu călcăm pe unde s-a spălat, vă rugăm, mâine avem examen!”. Paznicul se îndură, femeia care spală nu se supără nici ea, deși e de dimineață la Catedrală: „Sunt studente, ce să le facem, avem și noi acasă, e greu…”.

Toate au câte un curs în mână și, cu evlavie, îl ating de trupul Cuvioasei, ca și cum i l-ar pune în sfintele mâini: „Fie voia ta, Sfântă, eu atât am putut învăța… mi-am dat silința… cum știi tu…”, i se șoptește sfintei, printre lacrimi. Ba, una dintre studente împarte rufosul curs în șase părți, pe care le atinge, separat, de racla Sfintei… poate va ști pe care să mai pună accentul…

Ușa se închide definitiv, însă, între timp, s-a mai adunat un grup de studenți. „Nu-i nimic, mergem la Sfântul Iosif! Și el îi ajută pe studenți, i-au fost dragi tinerii! Pe mulți i-a ținut la studii pe cheltuiala sa, altora le-a cumpărat haine și cărți, pentru alții și-a vândut și engolpionul… nu o să ne lase pe noi…!”.

Și, așa se roagă tinerii, înăuntrul și în afara Catedralei. Răsfoind cartea cu Minunile Cuvioasei – Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, am găsit o mărturia interesantă. Yousoff, student arab la Medicină, de religie musulmană, trecea prin focurile sesiunii: „Eram peste măsură de stresat şi îngrijorat că nu reuşisem să învăţ tonele de cursuri de la microbiologie. Era un profesor, spaima studenţilor, o bibliotecă de om, care pica tot ce mişca. Plin de frică, am început să învăţ, dar era foarte greu, ca o picătură în ocean. După vreo trei zile de învăţat pe rupte, pot spune cu mâna pe inimă că nu ştiam nimic. Bacteriile se împleteau haotic în mintea mea, făceam confuzii grave, ce mai, eram terminat.

Într-o dimineaţă, cu două zile înainte de examen, am văzut câţiva prieteni de-ai mei români că pleacă. I-am întrebat: Unde mergeţi? La o bere? Ei au zis: Nu, mergem la Sfânta Parascheva, la moaştele ei şi ne rugăm ca să luăm examenul. Cine-i asta, vreo profesoară de micro?, am întrebat eu. Nu, măi, e o sfântă. Hai şi tu că ajută, e cea mai bună fiinţă de pe pământ!

Am mers mirat şi, contrariat, am intrat în Biserica mare, unde nu a trebuit să mă descalţ, am ajuns la un baldachin frumos şi m-am rugat în felul meu: Sfântă Parascheva, ordonează ideile în mintea mea. Vreau să fiu un doctor bun!

După două zile, a urmat cumplitul examen. Zeci de studenţi ieşeau cu ochii în lacrimi de la acest tribunal. M-am dus şi eu, cu informaţii insuficiente. Când am ajuns acolo, mintea mea s-a liniştit, îmi aminteam perfect cursul, parcă era subliniat cu auriu, exact ceea ce mă întreba ştiam foarte bine”.

Credința lui Yousoff mă face să am speranța că, și mâine, vom avea biserici pline. Mâine, când valul secularismului occidental  va fi aici, bisericile noastre nu vor fi transformate nici în biblioteci, nici în cafenele, nici în pub-uri, nici măcar în muzee, așa cum s-a întâmplat în bătrâna Europă! De ce? Pentru că studenții ce astăzi se roagă de paznic să-i lase în catedrală, după ora 21.00, sunt părinții de mâine. Părinții care vor ști bine rețeta succesului la examene!