Sfânta Cuvioasă Parascheva - drumul spre sfințenie
Născută în secolul al XI-lea în Epivata, în apropiere de Istanbulul de astăzi, Sfânta Parascheva a fost crescută cu dragoste de Dumnezeu, având un frate care s-a călugărit, cu numele Eftimie, și a ajuns episcop al localității Madite. Auzind chemarea Mântuitorului ca și ea să pășească pe calea monahismului, pe când avea doar 10 ani, și-a împărțit hainele săracilor și, neținând seama de mustrările părinților, și-a urmat dorul inimii.
După ce s-a oprit în mai multe locuri, pentru a învăța de la călugări iscusiți, și-a găsit locul într-o mănăstire de pe Valea Iordanului, unde a rămas până la vârsta de 25 de ani. Atunci un înger i s-a arătat în vis și i-a poruncit să se întoarcă la locurile părintești, ca să poată trece cu pace la cele veșnice. Întorcându-se în Epivata, fără a spune cine este, s-a rugat cu lacrimi ca Domnul să o ia la El, și așa și-a dat sufletul. Îngropată ca o străină, trupul ei a a fost aflat nestricăcios mai târziu, printr-o minune. Căci murind un bărbat pe o corabie și aruncat fiind de valurile mării pe țărm, a fost îngropat de niște credincioși chiar lângă mormântul Sfintei Parascheva. Atunci sfânta, în chip de împărăteasă, s-a arătat în vis celui care săpase groapa și unei alte credincioase, Eftimia, spunându-le să-i așeze trupul la loc de cinste.
Așezat în Biserica Sfinților Apostoli din Epivata și făcând multe minuni, după 200 de ani, trupul sfintei a fost strămutat la Târnovo, Belgrad, Constantinopol (Istanbul), iar apoi în România, mai întâi la Mănăstirea „Sfinții Trei Ierahi”, unde a rămas neatins în urma unui incendiu, iar apoi la Catedrala Mitropolitană din Iași. Sfintele moaște au fost oferite în dar de către Patriarhul Partenie I al Constantinopolului, întrucât domnul Vasile Lupu al Moldovei achitase datoriile Patriarhiei.
Ocrotitoare a Moldovei din anul 1641, Sfânta Parascheva mijlocește pentru toți cei care îi cer ajutorul, tămăduind bolnavi din întreaga lume și binecuvântând cu prunci familiile neroditoare.