În Duhul lui Dumnezeu toate sunt altfel. În el toate cele ale celorlalţi sunt îndreptăţite. Toate! Ce am spus? „Hristos plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 45). Eu îţi găsesc ţie greşeala, oricât mi-ai spune tu că greşeşte cutare sau cutare. În cele din urmă greşeşti în ceva, şi-l afli atunci când îţi spun. Acest discernământ trebuie să-l dobândiţi în viaţa voastră. În orice trebuie să vă adânciţi, să nu priviţi doar la suprafaţă.

Dacă nu mergem spre Hristos, dacă nu răbdăm când pătimim pe nedrept, atunci vom fi chinuiţi neîncetat. Secretul este să înfrunţi împrejurările duhovniceşte. Ceva asemănător scrie Sfântul Simeon Noul Teolog: „Pe toţi credincioşii, noi, credincioşii, trebuie să-i vedem ca pe unul, şi în fiecare din ei trebuie să vedem pe Hristos şi să avem atâta dragoste faţă de el, încât să fim gata să ne punem sufletul pentru el. Nu trebuie să numim sau să socotim pe vreunul rău, ci pe toţi să-i vedem, cum am spus, ca buni. Chiar dacă ai vedea pe vreunul tulburat de patimi, să nu urăşti pe fratele, ci patimile care-l războiesc. Iar dacă îl vezi tiranizat de pofte şi de gânduri greşite, să ai şi mai multă milă de el, ca nu cumva să fii şi tu ispitit (cf. Coloseni 6, 1), ca unul ce te afli supus materiei nestatornice”.

Iubirea pentru fratele te pregăteşte să-L iubeşti mai mult pe Dumnezeu. Aşadar, secretul iubirii către Dumnezeu este iubirea către fratele. Căci, dacă nu-l iubeşti pe fratele tău, pe care îl vezi, cum este cu putinţă să-L iubeşti pe Dumnezeu pe Care nu-L vezi?

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 307-308)