Ieri seara, în timp ce mergeam la biserică pentru slujba privegherii, am văzut un tată cu un copilaș într-un cărucior pentru invalizi. M-am apropiat, l-am îmbrățișat pe copil și l-am sărutat. „Ești un înger, i-am spus. Știi aceasta?”. Apoi m-am adresat tatălui: „Este o mare cinste pentru tine să slujești un înger. Bucurați-vă, pentru că veți merge amândoi în Rai”. Auzind acestea, fețele amândurora au strălucit, pentru că au simțit mângâierea dumnezeiască.

Cei care îi slujesc cu dragoste și răbdare, pe cei bolnavi, invalizi etc., dacă au păcate, li se șterg prin jertfa pe care o fac, iar dacă nu au, se sfințesc.

Cândva, o femeie mi-a povestit unele fapte foarte minunate din viața ei. M-am mirat, deoarece erau niște stări pe care le întâlnim numai în viețile sfinților, iar ea era o femeie simplă. Când mi-a spus cum și-a petrecut cei mai mulți ani ai vieții ei, am văzut că toată viața ei fusese o jertfă. De tânără slujise bolnavilor, pentru că în casa părintească aveau pe bunicul și pe bunica bolnavi. După ce s-a căsătorit, a slujit pe socrul și soacra sa, care și ei erau bolnavi. Apoi s-a îmbolnăvit și bărbatul ei, fiind țintuit la pat. Adică această femeie și-a petrecut toată viața ei slujind bolnavilor. În toți acești ani, înseta după citit și voia să meargă măcar la o priveghere, dar nu avea timp. Deoarece era îndreptățită să primească harul lui Dumnezeu, Hristos i l-a dăruit la sfârșit, pe tot o dată.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Volumul IV. Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 238-239)