Diavolul este vrăjmaș lui Dumnezeu și răzbunător. Vrăjmaș, când, ca unul care-L urăște pe El, pare cumva să aibă dragoste pierzătoare către noi, oamenii, convingându-ne prin modurile patimilor celor de voie prin plăcere să preferăm bunătăților veșnice pe cele vremelnice. Prin aceste patimi furând toată dorirea sufletului, ne desparte complet de dumnezeiasca dragoste, făcându-ne vrăjmași de voie ai Făcătorului. Iar răzbunător este, când dându-și pe față toată ura împotriva noastră, ca unii care deja suntem în mâna lui prin păcat, cere pedeapsa împotriva noastră. Căci nimic nu-i este atât de iubit diavolului cât omul pedepsit. Aceasta îngăduindu-i-se, născocind atacurile patimilor fără de voie le aduce unele după altele ca o furtună cu cruzime asupra celor împotriva cărora i s-a dat putere prin îngăduința lui Dumnezeu, nu fiindcă vrea să împlinească porunca dumnezeiască, ci fiindcă dorește să-și hrănească patima urii împotriva noastră, pentru ca prin multa greutate a nenorocirilor dureroase, sufletul, plecându-se prin slăbiciune să taie de la el însuși puterea nădejdii dumnezeiești, făcând asaltul durerilor care i se întâmplă pricină de lepădare de Dumnezeu în loc de învățătură de minte.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete teologice, traducere de Laura Enache)