Într-o alcătuire din slujba de la înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă se spune aşa: „Munte înalt având noi inima curăţită de patimi, să vedem Schimbarea la Faţă a lui Hristos care luminează mintea noastră”. Fiţi atenţi: „Munte înalt având noi inima curăţită de patimi”. Asta înseamnă că Domnul Hristos nu S-a schimbat o singură dată la faţă în Muntele Taborului. Asta este schimbarea la faţă din istorie, dar transfigurarea Lui, schimbarea Lui la faţă se realizează în orice suflet care are inima ca un „munte înalt”, inima curăţită de patimi fiind ca un munte înalt în care apare Domnul Hristos altfel decât L-au văzut cei care n-au avut inima curăţită de patimi. „Munte înalt având noi inima curăţită de patimi” – să vedem Schimbarea la Faţă a lui Hristos pusă în noi, în inima noastră, în conştiinţa noastră, înlăuntrul nostru, să vedem Schimbarea  la Față a Domnului Hristos care luminează mintea noastră. Deci lăuntrul nostru este luminat de prezenţa Domnului Hristos, în măsura în care avem inima curăţită de patimi.

Să ştiţi că nu a fost numai o singură schimbare la faţă, chiar atunci când Domnul Hristos a fost aici pe pământ. Pe lângă schimbarea la faţă de pe Muntele Taborului, a mai fost si schimbarea la față din Învierea Mântuitorului. Ziua Învierii a fost o zi de lumină, o zi în care oamenii L-au înţeles altfel pe Mântuitorul nostru decât ÎI înţeleseseră înainte de Înviere. Înălţarea la cer a Mântuitorului a fost şi ea un fel de schimbare la faţă, şi iarăşi ucenicii L-au văzut altfel decât înainte de Înălţare, L-au văzut în lumina înălţării, a slavei Sale. Tot aşa, există şi o schimbare la faţă, în conştiinţa noastră: pe măsură ce înaintăm în curăţirea sufletului, pe acea măsură înaintăm în cunoaşterea măririi lui Dumnezeu.

La Schimbarea la Faţă se spune: „Schimbatu-Te-ai la față în munte, arătând ucenicilor Tăi mărirea Ta, pe cât li se putea” adică n-au văzut ucenicii mărirea Mântuitorului cât este ea. Asta pentru că nu se putea, mărirea fiind nemărginită, fiind şi în lărgime, şi în adâncime. Noi stăm în faţa lui Hristos cum stăm în faţa luminii: lumina ne învăluie, dar noi nu putem cunoaşte esenţa luminii. Oamenii vorbesc despre lumină şi spun despre lumină că e rezultatul unor fenomene, dar nu știe nimeni esenţa luminii. Tot așa e si cu slava Mântuitorului. Slava Mântuitorului e mult mai mare decât o poate omul înţelege, decât poate omul cuprinde. Fiecare dintre noi, aşa cum cuprindem ceva din lumină, şi-n adâncime, şi-n lărgime, tot aşa cuprindem şi din schimbarea la faţă, din slava Mântuitorului, cât putem noi cuprinde. Ucenicii au cuprins cât au putut cuprinde (înţelege) ei. Avem fiecare dintre noi o anume măsură duhovnicească, iar creşterea ei este însuşi sensul vieţii creștine.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Punctele cardinale ale Ortodoxiei, Editura Lumea credinței, p. 174-175)