Articolele zilei

Săturați-vă cu Dumnezeu, biruiți ispita prin ascultarea de porunci

Și să nu luați, fiii mei iubiți, vremea spre odihnă trupească și pentru împlinirea voilor voastre, ci spre lauda lui Dumnezeu și spre slava dreptei credințe și pentru odihna sufletească. Și după aceea, când se va îndrepta locul, puteți să primiți odihnă și spre mângâiere trupească măsurată și cumpătată. Căci atunci va veni mângâierea neosândită, dacă mai înainte a venit desfătarea duhovnicească. Și de te-aș vedea, o, fiule al meu dorit Varsanufie, și pe tine, iubitul meu fiu Gherasime, că umblați în cuvioșie și dreptate, modelați de cuvintele fratelui vostru egumenul, de un suflet cu el fiind întru toate și alergând spre slava lui duhovnicească, făcând pace unii cu alții și supunându-vă unii altora! Nu așa a trimis Stăpânul nostru Hristos Dumnezeu pe ucenicii Lui? „Și unul dintre ei, zice, a ales să se supună celui mai mare.” Trebuie, așadar, să te supui cu dragoste lui Varsanufie, și voi, celorlalți luminători ai mei, avându-L toți pe Dumnezeu întru toate înaintea ochilor, pe Domnul slavei, aducându-vă aminte de moarte în fiecare zi și socotind ca prezenți pe îngeri, și lepădarea cortului și ieșirea din lume și plecarea la Dumnezeu, înfricoșata socoteală pe care aveți a o da, judecata cea fără greș, cuvântul tăgăduitor al Fiului Unuia Născut și Dumnezeului nostru către cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu, duceți-vă de la Mine în focul cel veșnic, cel gătit diavolului și îngerilor lui. Iar către cei drepți, împreună cu care sunteți și voi, veniți binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Față de acestea, nimic nu este lumea, nimic nu este bucuria cea pământească, de nimic slava omenească, împodobirea veșmintelor, mireasma aromatelor, săturarea mâncărurilor, sațiul băuturilor, amăgirile bucatelor, bețiile, băutura vinurilor, lăcomiile, toate pierzătoarele și nefolositoarele plăceri.

Dar voi, fiii mei, săturați-vă cu Dumnezeu și cu cele dumnezeiești și cu cele cerești. Îmbătați-vă mai presus de sațiu cu Duhul Sfânt, desfătați-vă de cele cu adevărat plăcute și dulci mai presus decât mierea și fagurele, cuvintele harului. Împodobiți-vă prin curăție, gătiți-vă cu înfrânarea, îmbogățiți-vă cu fapta bună, slăviți-vă prin smerenie, înălțați-vă la cer prin nepătimire, măriți-L pe Domnul împreună cu îngerii, săgetați-l pe potrivnicul prin temerea de Dumnezeu, biruiți-l împreună cu Sfântul David prin invocarea treimică, trimițând, ca o întreită piatră, împotriva lui Goliat cel înțelegător sfânta voastră rugăciune, pururea luminoși, pururea curățiți, pururea cerești, ca să se spună și către voi, ca din gura Domnului, voi nu sunteți din lumea aceasta, rugându-vă și pentru nevrednicia mea, ca să nu mă înghită pe mine desăvârșit ispititorul, ca să iau și eu armele dreptății, ca să mă încing cu faptele dreptei credințe, ca să merg înaintea voastră, dacă nu îndrăznesc prea mult, ca Moise, ca să ridic mâini cuvioase fără mânie și fără de îndoire de la fața demonilor amaleciți, ca să vă duc pe voi în pământul făgăduinței, al faptelor bune. Dar este mare cererea aceasta pentru mine desfrânatul și deznădăjduitul. Totuși, nu am dorit lucru rău, nici nu v-am cerut să vă rugați spre rău. Să vă mântuiască pe voi Hristos, Dumnezeul nostru și să mă mântuiască și pe mine și pe toți frații ce șed aici și acolo, prin rugăciunea părintelui meu și părintelui vostru și să ne mântuiască în Împărăția Lui cea cerească, Lui fie slava și puterea în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Teodor Studitul, Catehezele Mari, traducere de Laura Enache, Editura Doxologia, Iași, 2018, pp. 265-268)

Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: