Articolele zilei

Sătui de falsitate, ne vom întoarce spre trăirea adevărată

Mai devreme sau mai târziu, în domeniul artei, oamenii vor părăsi fotoliul cald din fața televizorului, a radioului și vor intra în sălile de spectacol, dorind să vadă nu umbre, ci mișcare vie, cântec adevărat, lacrimi și trăire întreagă.

Cu falsurile repede se satură omul. Un colț de natură, un crâmpei de cer, un amurg sau niște zori vor înălța, vor face să tresară veac de veac inima omenească.

Zeitățile antice au adus inima spre o însetare tot mai mare de lumină care n-are umbră. Zeitățile moderne, care l-au dus pe om spre un colaps interior, au redresat privirea lumii spre Izvorul vieții. Motiv ce mă face să cred că viitorul poeziei este triumfal.

(Înaltpreasfințitul Iustinian ChiraConvorbiri în amurg, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2006, p. 187)

Autor: Înaltpreasfințitul Justinian Chira, Episcopul Maramureșului și Sătmarului
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: