A văzut Cuviosul Nifon doi îngeri înâlţând un suflet la Cer. Iar după ce s-au apropiat de vama desfrânării şi de alte vămi ale păcatelor, au început cei mai mari draci de la vamă să se mânie şi să se tulbure, zicând „Cum de îndrăzniţi voi să treceţi sufletul acesta pe lângă noi, fiindcă al nostru este?”. Grăit-au îngerii către dânşii: „Cum să fie al vostru şi ce semn aveţi pe el, spuneţi-ne nouă”. Zisu-le-au lor aceia: „Până la moarte, răutăţile toate le-a făcut. Şi iată sufletul acesta este robit de patimi şi a murit fără de pocăinţă şi nu s-a lăsat de păcate nicidecum până ce a murit, rob fiind păcatului şi lucrător al nostru a fost până acum”.

Atunci a grăit unul din îngerii lui Dumnezeu: „Într-adevăr, noi nu vă credem nici pe voi, nici pe tatăl vostru, diavolul, că de toată minciuna sunteţi plini, viclenilor. Să se cheme aici îngerul, căruia la Sfântul Botez i s-a dat lui spre păzire şi acela va spune adevărul”. Iar după ce-l chemară acolo, l-au întrebat pe el îngerii: „Să ne spui nouă, sufletul acesta căitu-s-a de fărădelegile sale sau întru păcate a murit?”. Răspuns-a îngerul şi a zis: „Eu nu sunt om nici duh viclean şi nu voiesc să spun minciună ca toţi aceşti draci. Ci, întru slava Domnului nostru Iisus Hristos, vă spun vouă că din ceasul când a început a se îmbolnăvi de atunci a început a lăcrima mărturisindu-şi păcatele sale. Şi, întinzându-şi mâinile sale la cer, se ruga lui Dumnezeu şi, pentru că l-a iertat, Dumnezeu îl stăpâneşte. Slavă judecăţii Lui celei drepte”. Apoi dracii au răspuns zicănd către îngeri: „Dacă se cade să fie mântuit acesta, apoi toată lumea va primi mântuire şi toţi păcătoşii; şi în zadar ne ostenim noi”.

Atunci iarăşi le-au zis lor Sfinţii îngeri: „Luaţi aminte, ticăloşilor, că oricăţi ar fi cei care, din tinereţe, au greşit, dar pe urmă s-au mărturisit şi s-au pocăit apoi să ştiţi că de toate acele păcate pe toţi i-a iertat Dumnezeu. Şi măcar că de au mai şi căzut în oarecare răutăţi, dar îndată lăcrimând, pocăindu-se, suspinând, şi făcând milostenie la săraci, aceştia degrabă au primit iertăciune. Deci, ce vi se pare vouă, ticăloase fiare cumplite, oare se cade să câştige mântuire sufletul acesta sau nu? Însă să ştiţi că Dumnezeu le este judecător acelora care prin pocăinţă îşi aruncă nădejdea spre Dânsul. Şi acestea ne-au ieşit nouă la lumină prin pocăinţă. Şi tot ce se arată în Dumnezeu lumină este. Drept aceea câţi oameni îşi mărturisesc cu lacrimi păcatele lor înaintea lui Dumnezeu cu smerenie multă şi cu suspinuri şi se căiesc de lucrurile rele, primesc de la Milostivul Dumnezeu iertarea păcatelor lor. Iar cei care întru fărădelegi vor muri tăinuindu-le faţă de Dumnezeu şi nemărturisindu-le, acelora Dumnezeu le este judecător şi îi va mustra în vecii cei nesfârşiţi”. Acestea zicându-le, îngerii au ruşinat duhurile cele viclene. Şi aşa s-au dus spre porţile cereşti şi s-a mântuit sufletul acela.

(Sfântul Nifon, Din cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2003, p. 123-124)