Mulţi oameni, şi chiar creştini, nu primesc deloc existenţa diavolului. Pe diavol, însă, nu-l poţi tăgădui. Cred că diavolul există, şi chiar zic că dacă scoţi din Evanghelie credinţa în existenţa diavolului, ce se întâmplă? Se duce Evanghelia. Căci pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrările diavolului (I Ioan 3, 8). Mai spune Sfânta Scriptură: Şi demonii cred şi se cutremură (Iacov 2, 19). Iar altundeva: …ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (Evrei 2, 14). Aceste fragmente ce arată? Nu vorbesc despre surparea diavolului de către Hristos Însuşi? Nu putem trece cu vederea existenţa diavolului, ale cărui lucrări a venit să le surpe Hristos.

Eu însă vă spun: în loc să vă îngrijiţi de diavol şi de vicleniile lui, în loc să vă îngrijiţi de patimi, să vă întoarceţi către iubirea lui Hristos. Să vedem ce zice poetul în canonul Sfântului Onisim: „Cu cugetul tău cel vitejesc, fericite Onisim, ai călcat măiestriile înşelăciunii, surpându-le pe ele cu organele dreptei credinţe, înţelepţitule de Dumnezeu…”.

Aici te poţi minuna de duhul poetului, care pune meşteşug în alcătuirea troparului. Vrăjmaşul întindea curse şi capcane, iar Sfântul Onisim îl punea pe fugă cu „cuget vitejesc”. Cu acest cuget vitejesc îi biruia pe toţi. Îl slăvea, era plin de înflăcărare pentru Hristos.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003,  pp. 248-249)