Mântuirea se face prin Dumnezeu. Noi degeaba vrem să facem nişte lucruri extraordinare. Ceea ce trebuie să facem noi este să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu şi apoi lucrează Dumnezeu ca un Sfânt, cum ştie cu fiecare dintre noi, şi dacă vrea Dumnezeu să ne afirme, ne afirmă, şi dacă nu vrea Dumnezeu să ne afirme, degeaba vrem să ne afirmăm noi.

Asta înseamnă să urmăm exemplul Maicii Domnului, să fim smeriţi, adică să fim fără veleităţi şi mai ales fără veleităţi religioase. Nu zice nimeni că nu trebuie să ocupăm, creştini fiind, locuri de frunte în societate, în cultură sau chiar în conducerea oamenilor. Putem să avem astfel de locuri şi să dea Dumnezeu să fie cât mai mulţi creştini la locuri de frunte şi la locuri din care să poată ajuta pe alţii, dar lucrul de căpetenie pentru noi este să-I slujim lui Dumnezeu şi să ne ridice Dumnezeu acolo unde vrea El să fim. Aşa a făcut Maica Domnului, care parcă ar fi ştiut cuvântul Sfântului Isaac Sirul, după care „desăvârşirea este o prăpastie de smerenie”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Maica Domnului – Raiul de taină al Ortodoxiei, Editura Eikon, 2003, p. 109)