Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu nu aparține sferei sentimentelor (simțirilor), nici planurilor optice, ci este unire ipostatică și legătură a făpturii zidite cu „Existența” nezidită a lui Dumnezeu, nu cu firea sau ființa Sa, ci cu lucrările sau energiile dumnezeiești, potrivit cu capacitatea celui care „pătimește” vederea duhovnicească. Atunci când Moise a cerut să-L vadă pe Dumnezeu, așa cum își închipuia el, a auzit de la El Însuși că acest lucru este cu neputință și a putut să privească numai „spatele”, care înseamnă lucrările sau însușirile dumnezeiești.

Cel care se află în vederea duhovnicească a lui Dumnezeu mărturisește că între zidit și nezidit nu există nicio asemănare și că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputință, iar a-L gândi este mai cu neputință”. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Gheron Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, pp. 20-21)