Vederea duhovnicească a lui Dumnezeu nu aparţine sferei sentimentelor (simţirilor), nici planurilor optice, ci este unire ipostatică şi legătură a făpturii zidite cu „Existenţa” nezidită a lui Dumnezeu, nu cu firea sau fiinţa Sa, ci cu lucrările sau energiile dumnezeieşti, potrivit cu capacitatea celui care „pătimeşte” vederea duhovnicească. Atunci când Moise a cerut să-L vadă pe Dumnezeu, aşa cum îşi închipuia el, a auzit de la El Însuşi că acest lucru este cu neputinţă şi a putut să privească numai „spatele”, care înseamnă lucrările sau însuşirile dumnezeieşti.

Cel care se află în vederea duhovnicească a lui Dumnezeu mărturiseşte că între zidit şi nezidit nu există nicio asemănare şi că „a-L exprima pe Dumnezeu este cu neputinţă, iar a-L gândi este mai cu neputinţă”. (Sfântul Grigorie Teologul)

(Gheron Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, pp. 20-21)