Să nu trăiești cum vrei, ci cum va da Domnul
Oamenii din vechime, chiar dacă erau mai simpli, aveau niște proverbe înțelepte și bine întemeiate. Să nu trăiești cum vrei, ci cum va da Domnul.
Multîndurata purtare de grijă a lui Dumnezeu întotdeauna chivernisește ceea ce ne este spre mai mult folos. Noi însă, din neștiință, deseori tindem către cele potrivnice. Ucigătorul încă de la începuturi amenința cu omorul, dar spus este că nu va veni ceasul acesta. Singurul Dumnezeu știe cum i se va îngădui să înfăptuiască această fărădelege, sau dacă nu i se va îngădui. Mucenicii, lăsându-se în voia lui Dumnezeu, unii mureau cu sfârșit mucenicesc, alții, din voia Domnului, pur și simplu mureau în temniță. Să ne lăsăm dar și noi în voia lui Dumnezeu și să ne încredem în multîndurata purtare de grijă a Lui, ca să rânduiască pentru noi cele bune și mântuitoare, precum știe și precum va fi bineplăcut Lui. (Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 102-103)