Orice om poartă înăuntrul lui pătimirile trupeşti: foamea, osteneala, somnul şi cele sufleteşti: frica, tristeţea, agonia. Deci şi duhov­nicul tău, ca om, este firesc să se tea­mă, să se tulbure, să se supere, să os­tenească. Şi dacă avem în vedere fap­tul că fiecare dintre noi are propria lui construcţie sufletească şi fizică, atunci lucrurile nu mai sunt atât de simple, însă unii îl percep pe duhovnicul lor nu ca pe un om cu patimi şi neputinţe, ci ca pe un dumnezeu. Duhovnicul lor poate fi sfânt, dar nu Dumnezeu, un om împovărat cu mii de neputinţe. Deci să nu-L confundăm pe Dumne­zeu cu oamenii! 

(Arhimandritul Vasilios Bacoianis, Duhovnicul și spovedania, traducere din lb. greacă de pr. Victor Manolache, Editura de Suflet, București, 2012, pp. 84-85)