Faptul că aţi dobândit linişte şi mângâiere în mănăstirea noastră este un dar de la Domnul, pe care l-aţi primit după credinţa dumneavoastră şi după osârdia pe care o aveţi în căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Lui, dar în arena vieţii şi în relaţiile cu oamenii nu poţi rămâne întotdeauna într-o asemenea stare a duhului. În noi încă nu au fost nimicite patimile, ci zac ascunse, şi neplăcerile de care avem parte, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, în urma ciocnirilor cu aproapele nostru ne arată că, lăuntric suntem încă neputincioşi şi că nu am ajuns încă la măsura împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, şi ca atare trebuie să ne luptăm cu patimile noastre, iar cunoscând neputinţa noastră să ne smerim, mustrându-ne pe noi înşine, dar să nu ne tulburăm pentru faptul că n-am ajuns la ceea ce dorim şi nicidecum să nu-i dojenim pe cei care ne arată starea în care ne aflăm.

Smerenia atrage asupra noastră mila lui Dumnezeu şi ajutor în treburile noastre. Mângâierea duhovnicească pe care aţi dobândit-o nu poate să rămână neschimbată pentru mult timp: ea este trimisă din când în când, ca să fim întăriţi în ispite; cei care au agonisit smerenia se desfătează mai mult de ea, însă, oricum, harul lui Dumnezeu îi cercetează şi pe ei cu ispite, potrivit măsurii lor, ca nu cumva în urma primirii mângâierilor duhovniceşti să se mândrească. Cu atât mai mult noi, cei neputincioşi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde mărăcinii patimilor noastre.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, pp. 5-6)