Să ne uităm la Sfântul Ioan Botezătorul: n-a fost om născut din femeie mai mare decât el, cel mai mare decât toți proro­cii, prietenul lui Hristos și cu toate acestea zice: „Nu sunt vrednic să dezleg nici cureaua de la încălțămintea Lui”, iar la Iordan se oprește cu sfială: „Doamne, Tu trebuie să mă botezi pe mine și nu eu!”. Vedeți, aceasta este smerenia, dușmanul de moarte al mândriei: să fii plin de daruri, de vrednicii și să te socoți mai nevrednic decât toți; aceasta este micșorarea sufletului.

De obicei, noi oamenii suntem plini de mândrie, ne so­cotim mai buni decât semenii noștri. Cel evlavios se crede mai evlavios decât ceilalți și se uită de sus la dânșii; tânărul se crede mai frumos, cel isteț mai priceput, cel bogat mai vrednic; fieca­re se crede mai bun, mai presus decât ceilalți. Aceasta este mândria, din care izvorăsc toate relele: zavistiile, certurile, uci­derile. Dimpotrivă, smerenia este maica virtuții, nu te lasă să te socoți mai bun decât aproapele tău: niciodată să nu-l socoți mai prejos decât tine, totdeauna să ai despre el o părere mai bună decât despre tine.

Iată cele două unelte cu care putem micșora pe omul cel vechi din noi, pentru ca să crească omul cel nou întru Hristos: postul și smerenia.

Cu aceste două cununi s-a împodobit cel mai mare decât toți cei născuți din femei, Sfântul Ioan Botezătorul, și cu ele trebuie să se împodobească tot creștinul. Acestea împreună, după cum ne învață Sfinții Părinți, alcătuiesc plinătatea tutu­ror virtuților. Ele micșorează pe omul de păcat din noi și ajută să crească omul cel duhovnicesc. Și, lucru minunat, cu cât ne micșorăm mai mult, cu atât ne facem mai transparenți, cu atât mai mult strălucește Hristos din noi, precum zice Apostolul, că nu mai trăiesc eu, ci Hristos care este în mine.

Dacă Sfântul Ioan Botezătorul, cel sfințit din pântecele maicii sale, atât de mult a postit și s-a smerit, cum trebuie să fie smerenia și nevoințele și postul nostru, a celor ce suntem plini de păcate! De aceea, postul și smerenia trebuie să ne însoțească în toate zilele vieții, pentru că ele ne fac asemenea cu marele proroc și înaintemergător Ioan; ba și mai mult, ne fac asemenea cu Dumnezeu, Care să ne învrednicească și să ajute să ne înnoim și noi sufletește, cu rugăciunile sfântului și mare­lui Său Prieten, Ioan Botezătorul. Amin.

(Părintele Petroniu de la Prodromu, ediție îngrijită de Preot Constantin Coman și Costion Nicolescu, Editura Bizantină, pp. 471-472)