Acesta-i fundamentul tuturor virtuţilor, Dumnezeu ne-a făcut din nimic şi acum, fiindcă suntem ceea ce suntem prin Dânsul, voieşte a întemeia toată fiinţa noastră duhovnicească pe această cunoştinţă că de la noi înşine nu suntem nimic. Cu cât ne vom adânci mai mult în această observare, cu atât vom vedea mai clar neajunsurile şi ticăloşiile noastre, iar Dumnezeu va pune pietre mai tari ca să se ridice duhovniceasca noastră zidire.

Nu gândi, o, fiule, că vei putea să adânceşti vreodată toată cunoaşterea aceasta.

E cu neputinţă. (...)

De voieşti a lăuda pe Dumnezeu, smerește-te și doreşte a fi prigonit de alţii. Smereşte-te cu toţi şi sub toţi, dacă voieşti a slăvi pe Dumnezeu.

Dacă vrei a-L afla, nu te înălţa, că El fuge. Smereşte-te şi smereşte-te cât poţi, iar El va veni să te afle şi să te îmbrăţişeze. Cu cât te vei smeri în ochii Lui şi vei voi a fi socotit netrebnic de alţii şi a se întoarce toţi de la tine ca de la un lucru urât, cu atât te va primi şi se va uni strâns cu tine şi mai cu iubire.

Frate, pentru marele dar ce ţi-l dă Dumnezeu, Cel atât vătămat de păcatele tale, ca să te unească cu Sine, fă şi tu aceasta ‒ a te socoti mai nevrednic şi mai rău decât toţi. Deseori mulţumeşte-I şi socoate-te îndatorat celor ce-ţi dau prilej a te smeri. Adică celor ce te-au defăimat ori te defaimă totdeauna. Chiar dacă suferi în silă defăimările, sileşte-te, cât poţi, a nu arăta nici un semn de nemulţumire.

Şi dacă, cu toate aceste nevoinţe adevărate, viclenia diavolului şi închinarea noastră cea rea se îndârjesc la noi, încât mereu ne supără gândurile mândriei şi ne rănesc inima, chiar atunci este vreme potrivită cu atât mai mult a ne smeri şi a ne defăima, a ne urî (păcatele), cu cât vedem din acea cercare că într-adevăr luptăm cu toate puterile noastre să ne izbăvim de el.

Dar nu ne putem elibera de brutalitatea lui, fiindcă suferim de supărările mândriei care-şi au rădăcina şi originea în blestemata şi deșarta părere de noi înşine.

Astfel vom scoate din otrava amară, miere; din răni, sănătate şi din mândrie, smerenie.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 121-122)