Să creștem în smerenie, să creștem în a nu ne socoti ca fiind ceva, să creștem în prețuirea aproapelui și în slujirea lui. Să creștem spre omul la care s-a pogorât Fiul lui Dumnezeu. Ajungem la marea vârstă a desăvârșirii, părăsind pretenția de mărire și câștigând smerenia și nepretențiozitatea copilului. Tinzând spre starea copilului, tindem spre desăvârșirea lui Hristos. Căci Fiul lui Dumnezeu nu s-a făcut un om mândru, dornic de măririle lumești, ci un om smerit, plin de prețuire pentru toți oamenii. Născându-i prin suflarea Duhului Său pe Apostoli ca oameni noi, i-a făcut copii, dar și desăvârsiți.

Și așa se întâmplă cu toți cei ce se nasc din nou în Botez. Devenim desăvârsiți ca El, întrucât suntem făcuți asemenea copiilor. Dar noi creștem în desăvârșirea curăției copilului, pe când Hristos este în desăvârșirea în care nu mai este creștere. Hristos este mereu tânăr și mereu desăvârșit; e mereu începutul plin de putere și desăvârșirea. Este Alfa si Omega. Este mereu începutul omenirii noi și desăvârșirea la care trebuie să ajungă ea, fără a îmbătrâni și a slăbi în putere.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: Notele de subsol ale Filocaliei românești. Volumul I, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 250)