Articolele zilei
Rugăciunea sporește dorul de Împărtășanie, iar Împărtășania sporește dorul de rugăciune

Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se po­goară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face teolog ‒ căci atunci teologia ajunge „istorisire”,  fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.

Negreşit, însă, Rugăciunea lui Iisus, ca să fie de folos omului, trebu­ie neapărat însoţită de teologia Bisericii Ortodoxe (dogma) şi de o viaţă îmbisericită (Tainele, nevoinţa) – şi în chip anume de dumne­zeiasca Împărtăşanie, căci rugăciunea aprinde dorul pentru dum­nezeiasca Împărtăşanie, iar împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos sporeşte setea de rugăciune.

(Mitropolitul Ierothei Vlahos, O noapte în pustia Sfântului Munte  Convorbire cu un pustnic despre Rugăciunea lui Iisus, traducere de Călin Cosma, Maxim Monahul și Radu Hagiu, Editura Predania, București, 2011, p. 33)

Autor: Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos şi Sfântul Vlasie
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: stire