De câte ori vă dogoriţi de arşiţa soarelui de vară şi răbdaţi cu multă sudoare în osteneala sfintei ascultări, pentru dragostea lui Dumnezeu şi folosul aproapelui; de câte ori vă aflaţi în chilie, făcându-vă canonul de metanii şi de închinăciuni cu rugăciunea în minte, sau citind Vieţile Sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, spre a vă folosi de ele.

De câte ori răbdaţi căldura focului din bucătărie şi brutărie, cu grija de a face mâncare spre a hrăni părinţii, fraţii şi străinii; de câte ori vă aflaţi stând cu răbdare la osteneala privegherilor de toată noaptea în biserică sau la chilie; de câte ori vă aflaţi în vreo lucrare sfântă a minţii şi în împlinirea cu lucrul a oricărei fapte bune făcute după sfatul celor ce vă povăţuiesc şi poartă grijă de mântuirea sufletelor voastre.

De câte ori vă aflaţi slujind cu dragoste în grădină, la croitorie sau la biserică şi la oricare altă slujbă – în toate aceste prilejuri vă aflaţi într-o rugăciune neîncetată înaintea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece orice faptă bună, oricare gândire sau vorbire duhovnicească sunt ca o laudă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea neîncetată tocmai în aceasta constă: să ne aflăm întotdeauna cu evlavie în faţa lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Îndrumări duhovniceşti pentru vremelnicie şi veşnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 257)