Atunci când aflăm înţelepciunea lui Dumnezeu ne răscumpărăm timpul vieţuirii noastre pe pământ. „Socotiţi, drept aceea, cum să umblaţi cu pază, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi. Răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”, spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni (Efeseni 5, 15-16). Pentru cultura zilelor noastre, „timpul înseamnă bani”, dar pentru noi, creştinii, timpul înseamnă răscumpărarea veşniciei. În fiecare zi noi încercăm să împuţinăm păcatul din viaţa noastră şi să sporim neîncet în inima noastră energia harului lui Dumnezeu, şi astfel să punem pe fiece zi a vieţii noastre pecetea veşniciei. În fiece zi suntem chemaţi să facem o sfântă neguţătorie: să schimbăm viaţa noastră trecătoare cu viaţa cea veşnică de la Dumnezeu.

În fiece zi primim darul timpului şi dacă din cele 24 de ore ale zilei, punem deoparte câteva minute, sau poate ore, pe care le dăm rugăciunii, atunci acest timp pe care îl dăruim lui Dumnezeu din toată inima va pecetlui fiece zi a vieţii noastre şi, în cele din urmă, toată viaţa noastră va fi umbrită de veşnicie. Rugăciunile noastre vor rămâne veşnic înaintea lui Dumnezeu şi ele vor fi mântuirea noastră.

Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu doreşte nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toţi să fie părtaşi sorţii lui, face tot ce-i stă în putinţă ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci ştie că pocăinţa sinceră poate şterge mulţime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieţii noastre, insuflând în noi pofta de distracţii, gustul pentru noutăţi şi chiar o anume sete de ştiinţă şi cunoaştere din care până şi ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.

Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piaţa, este numai o exemplificare a acestui vicleşug. Diavolul ştie că, dacă reuşeşte să devoreze timpul vieţii noastre, el pune capăt acestei sfinte neguţătorii, acestui schimb de vieţi, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viaţă, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtăşire cu Izvorul Vieţii. Când ne rugăm ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu, şi această prezenţă nimiceşte neîncetat moartea pe care o purtăm în noi şi ne reînnoieşte.

Aşa încât, a răscumpăra vremea înseamnă a cultiva legătura noastră cu Dumnezeu şi cu cât legătura noastră cu El este mai puternică, cu atât vom fi mai uniţi cu El în această viaţă şi vom continua să fim la fel, în chip mai desăvârşit şi cu mai multă tărie, în viaţa ce va să fie.

(Arhimandritul Zaharia Zaharou, Răscumpărând vremea (Efeseni 5, 16), Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2014, pp. 52-53)