Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizând-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiţiei creş­tine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziţie cu Ortodoxia?

Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nicio tehnică: de poziţie, de respiraţie sau de altceva. Este adevărat că în cursul istoriei i-au fost asociate diferite maniere de respiraţie. Mă găseam acum vreo 20 de ani la un congres pe teme ecumenice şi acolo participa şi actualul Mitropolit al Transilvaniei, Anto­nie Plămădeală. I se pusese această întrebare şi el a răspuns într-o manieră care mi s-a părut perfectă. El a zis: „Metoda nu vă va conduce la rugăciune, dar rugă­ciunea vă va conduce la metodă”. Este un joc de cu­vinte pe undeva, dar este foarte adânc. Condiţiile esenţiale pentru Rugăciunea lui Iisus aparţin unei alte ordini. Trebuie să ai credinţa în Iisus Hristos, aşa cum o propovăduieşte Biserica. Să fii animat în profunzi­me de necesitatea de a fi mântuit. Cel care nu crede că Iisus Hristos este Dumnezeu făcut om pentru mântuirea noastră şi nu simte în inima şi în mintea sa ne­voia de mântuire adusă de El, se găseşte într-un oare­care pericol dacă încearcă să practice Rugăciunea lui Iisus. Pentru că el va practica Rugăciunea lui Iisus dintr-o perspectivă care nu este ortodoxă. Această rugăciune cuprinde numele lui Dumnezeu făcut om. Şi în Vechiul Testament vedem deja că numele şi Persoana sunt profund unite. Pentru aceasta Decalogul ne spune: „Să nu iei numele lui Dumnezeu în deşert”.

Dumnezeu este prezent, într-o oarecare măsură, în Însuşi numele Său. Și noi trebuie să-I invocăm nume­le cu temere şi cu dragoste, aşa cum ne apropiem de Sfânta Împărtăşanie.

În acelaşi timp, Rugăciunea lui Iisus este o mărtu­risire a credinţei despre Sfânta Treime. Când zicem: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”, noi rostim deja numele Tatălui şi al Fiului, şi când zicem Hristos, ne referim la ungerea pe care a primit-o Fiul lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt. Deci, în câteva cuvinte, Îl măr­turisim pe Dumnezeu Cel în Treime.

Şi unul din Treime S-a făcut om, pentru a-l mântui pe om. Această persoană a primit numele Iisus, care înseamnă „Dumnezeu Mântuitor”; Dumnezeu Mântuitor pentru că noi, ca păcătoşi, avem nevoie de mântuire. Acest fapt îl explicăm atunci când rostim „milu­ieşte-mă pe mine, păcătosul”. A fi păcătos nu este, înainte de toate, o categorie morală, ci ontologică, adi­că adâncit în negura separării ontologice între Dumnezeu şi om. Şi pentru că suntem separaţi de Dumnezeu, nu-L cunoaştem şi, deci, nu-L iubim. Numai în această perspectivă putem să rostim numele lui Iisus din această rugăciune.

Celelalte modalităţi privitoare la respiraţie sau la poziţia corpului în timpul practicării Rugăciunii lui Iisus sunt accesorii, vizavi de aceste puncte esenţiale pe care le-am amintit mai înainte. Există un oarecare risc să te axezi mai mult pe ceea ce este secundar şi de aceea, din acest punct de vedere exterior, Rugă­ciunea lui Iisus poate să se asemene pe undeva cu practicile yoga, adică repetarea neîncetată a unei for­mule scurte, ceea ce se numeşte o mantra. Dar din­colo de această asemănare de suprafaţă există o diferenţă fundamentală. Baza Rugăciunii lui Iisus este revelaţia lui Dumne­zeu prin Hristos, credinţa în Dumnezeul personal, în timp ce yoga este metodă spirituală aparţinând unui univers spiritual cu totul altul faţă de cel pe care îl tră­im noi, adică hinduismul, şi nu trebuie să amestecăm, în nici un caz, perspectivele lor. De aceea îmi permit să vă rog să nu vă angajaţi în practica yoga, chiar dacă în primele etape acest lucru apare nevinovat şi uneori util. Pentru că, esenţial, fundamental, acest lucru apar­ţine hinduismului şi fără să ne dăm seama luăm o perspectivă ireconciliabilă cu credinţa noastră.

Dacă uneori am pierdut convingerea despre plină­tatea credinţei creştine şi puterea sa de a ne mântui, da­că ni se pare că ne lipseşte ceva nu trebuie să căutăm în altă parte, ci trebuie să adâncim şi să descoperim din ce în ce mai mult propria noastră bogăţie, credinţa noastră ortodoxă, care este singura adevărată. (Părintele Symeon de la Essex)

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 157-159)