Călugăria se mai numește și „arta artelor”. M-ai întrebat cu câteva zile în urmă dacă și în cele duhovnicești întrebuințăm meșteșugul. Firește că îl întrebuințăm. Înveți cea mai mare artă, așadar, cum să nu fie nevoie de meșteșug? Citește pe Sfântul Nicodim Aghioritul, Filocalia, Pelerinul Rus și pe toți Părinții neptici și vei vedea că toți vorbesc despre metodă, adică despre meșteșug.

Acum tu te afli la prima lecție. Îți repet și îți accentuez: fiindcă seara vii acasă obosit, mănâncă, citește „Pavecernița” și „Acatistul Bunei Vestiri”. Apoi rostește puțin Rugăciunea inimii, până te ia somnul. Culcă-te cât mai devreme și te deșteap­tă după ce te vei odihni cât trebuie. Unora le sunt de ajuns cinci ore, altora șase, iar altora șapte. Odihnește-te și tu potrivit cu nevoia pe care o simți, după care să începi îndată rugăciunea și canonul. Dacă îți mai rămâne timp, citește din Noul Testament, din Psaltire și orice altceva care îți este de folos. Dacă, însă, te atrage rugăciunea, nu o lăsa, ci rostește-o până pleci la lucru. Dar și la lucru, pe cât poți, rostește-o mereu în șoaptă, numai dacă munca pe care o faci nu îți cere să vorbești.

Când vei avea vreo ocazie, vino să ne vizitezi. Încearcă să pui în practică acestea pe care ți le scriu, iar despre noile nedumeriri nădăjduiesc că în scurt timp vom vorbi față către față.

Închei aici scrisoarea și îți urez bună sporire.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie – Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 213-214)