Nu deznădăjdui dacă ai căzut, ci ridicându-te degrabă, fă metanie și spune: „Iartă-mă, Doamne Hristoase, sunt om și sunt slab”. Faptul că ai căzut nu înseamnă că te-a părăsit Dumnezeu. Ci, pentru că ai multă mândrie lumească, multă slavă deșartă, te lasă Mântuitorul Hristos ca să greșești și să cazi. Să înveți din toate slăbiciunile tale, să le simți pe propria-ți piele și să ai apoi îngăduință și răbdare cu cei care cad. Să nu mai judeci pe frați atunci când cad, ci să le sari în ajutor. Deci ori de câte ori cazi, ridică-te și îndată cere iertare!

Nu ascunde întristarea în inima ta, deoarece bucuria celui rău este întristarea, deznădejdea, din care se nasc multe și din care se umple de amărăciune sufletul. Cel care are puterea căinței imediat spune: „Am păcătuit, Părinte, iartă-mă!” Și astfel alungă întristarea. „Sunt om slab – spune –, ce să fac?” Într-adevăr, așa este, fiul meu. Curaj!

Numai atunci când vine harul lui Dumnezeu poate omul să stea pe picioarele sale. Altfel, fără har, mereu se clatină și cade. Curaj și nu te teme deloc!

(Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, traducere de Pr. Dr. Constantin Coman, Editura Bizantină, 196, pp. 103-104)