Altă noutate, şi cea mai mare, pe care o revelează Mântuitorul despre Dumnezeu, este învăţătura, specific creştină, despre Preasfânta Treime, despre Unul Dumnezeu în trei Persoane sau Ipostasuri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt (Matei 28, 19; Ioan 17, 6, 25-26). Acesta e Dumnezeul creştinilor: Dumnezeul trinitar: Tatăl – Creatorul, Fiul – Mântuitorul şi Duhul Sfânt – Sfinţitorul lumii.

Unitatea fiinţei divine este cuprinsă în Treimea ipostaselor; unitatea în trinitate şi trinitatea în unitate. Unitatea fiinţei ne revelează perfecţiunea divină (perfecţiunea e una), iar trinitatea persoanelor ne arată realitatea şi posibilitatea raporturilor sale cu lumea şi a oamenilor cu El, prin religie. Bucuria, iubirea şi fericirea sunt legate de „comuniunea subiectelor” (Dumitru Stăniloae), în cazul lui Dumnezeu – de treimea persoanelor. Numai în comuniune se simte bucuria existenţei; numai în comuniune este dată putinţa iubirii şi a fericirii perfecte; numai în comuniune putem avea religie.

Caracteristica bucuriei, a fericirii şi, mai ales, a iubirii este împărtăşirea. Aceasta se doreşte şi se cere împărtăşită, altfel nu-i întreagă, nu se simte în plinătatea ei. Dumnezeu – Iubirea – se împărtăşeşte oamenilor prin întruparea Fiului, care ne-a vestit Evanghelia mântuirii, şi prin pogorârea Duhului Sfânt, care ne împărtăşeşte harul sfinţirii, și astfel ne asigură maximum de bucurie, fericirea și nemurirea în comuniune de iubire cu El.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2009, p. 136)