„Rana scoasă la iveală nu se face mai mare, ci se tămăduiește”
Vă neliniștiți și vă necăjiți cel mai mult pentru faptul că vă îngrijiți să faceți voia povățuitorilor voștri mai mult decât cea a lui Dumnezeu, că gândul la fiecare păcat pe care trebuie să mi-l mărturisiți vă încătușează mai mult decât frica de a mânia pe Domnul și mai scrieți că în dorința de a plăcea lui Dumnezeu se strecoară dorința de a avea vreun om ca martor. Aceste cugete vă conduc la închipuirea de sine. Oare nu din cauza fricii de Dumnezeu vă căiți înaintea Lui de păcate, având ca martor pe slujitorul Domnului, căruia îi sunt încredințate cheile de a lega și dezlega? Aceasta nu este atât pentru a plăcea omului, cât lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Scărarul scrie în Treapta a 4-a: „Sufletul ce cugetă la mărturisirea păcatelor sale se oprește de aceasta ca și cu un frâu de la fărădelege, pentru că noi repetăm ca într-o întunecare și de atunci înainte fără de rușine nelegiuirile noastre nespovedite. Rana scoasă la iveală nu se face mai mare, ci se tămăduiește”. Această părere este diferită de a voastră.
De aceea, chiar dacă vi se pare că vă temeți să spovediți păcatele voastre unui om, totuși vă opriți pe sine de la acestea, vă curățiți prin aceasta de patimi și păcate, și nu aveți de pierdut nimic din aceasta, ci dobândiți bună cuviință și pace a conștiinței. Cu mai multă smerenie și, prin urmare, mai de nădejde ar fi să nu gândiți că prin ostenelile voastre, ci pentru rugăciunile altuia, ați primit acestea; iar mulți din cei ce au pășit pe căi înalte au căzut cu cădere mare. Gândiți-vă, oare pentru frica mea vă opriți de la păcate? Nu sunt cunoscător al inimilor. Chiar dacă ascundeți ceva, nu trebuie să vă fie frică de mine. Din acestea să cunoașteți că frica Domnului vă face să vă mărturisiți păcatele și, prin urmare, să vă feriți de ele, iar nu frica de mine. (Sfântul Cuvios Lev de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, vol.1, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 167-168)