Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași

Racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost așezată spre închinare credincioșilor

Ca în fiecare an, consemnându-se ca fiind o tradiție în cetatea Iașilor, sute de pelerini din întreaga țară s-au adunat încă de miercuri seara în curtea Mitropoliei pentru a participa de dimineață la procesiunea ce marchează începutul manifestărilor religioase dedicate Sfintei Preacuvioase Parascheva de la Iași, ocrotitoarea Moldovei. În jurul orei 6, credincioșii au luat parte la Slujba acatistului Sfintei Parascheva, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, după care slujitorii au luat pe umeri racla Sfintei Parascheva și au pornit în procesiune înconjurând Catedrala Mitropolitană, spre final așezând sfintele moaște pe un baldchind special pregătit și împodobit.

„Din acest moment (procesiunea de la Catedrala Mitropolitană n.r.) începe un pelerinaj neîntrerupt până pe data de 15 octombrie. Am observat cu uimire cum pelerinii au venit încă de miercuri dimineață să aștepte pentru a fi printre primii care să se închine la moaștele Sfintei Parascheva. În după amiaza acestei zile, spre seară, așteptăm să primim moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, astfel încât pelerinii vor putea să se închine și la aceasta” a declarat părintele Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iașilor.

Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană

După depunerea spre închinare a raclei, părinții slujitori au oficiat Taina Sfântului Maslu, Miezonoptica și Utrenia, urmând ca mai apoi să se săvârșească Sfânta Liturghie arhierească de către PS Calinic Botoșaneanul, unde spre final ierarhul a citit credincioșilor prezenți în catedrală rugăciunile de dezlegare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Filoteos” Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, dirijat de pr. Teodor Cenușă.

Priveghere în cinstea Sfântului Mucenic Gheorghe

În continuare, credincioșii sunt așteptați începând cu ora 16.00 la Catedrala Mitropolitană, unde va avea loc Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva iar începând cu ora 20.00, în același sfânt locaș, va avea loc Slujba de Priveghere a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruință (Vecernia, Litia și Utrenia).

Pentru mai multe fotografii, accesați Galeria FOTO

Autor: Flavius Popa
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: