Altădată erau oameni nu cu multă școală și educație, dar cu o adevărată prostime sfântă (simplitate sfântă). Unul spunea: „Sfinte Gheorghe, ajută-mă degrab! Tu ești tinerel și subțire și ești și călare, ajută-mă repede!”. Altul zicea: „Măi, părinte, fă închinăciunile la canon până la pământ, că am citit undeva că dacă le faci mai sus picioarele rămân neputrezite”.

Când eram tânăr și nu aveam așa multe păcate ca acum, mă mai mângâia Dumnezeu. La un hram la chilia „Sfântul Tihon” la Capsala, pentru că eu eram cel mai tânăr, osteneam mult la pregătiri. Și în ajun am pregătit mâncarea de caracatițe, dar din oboseală am cârtit, că: „ce trebuie atâtea?”. Adormind după aceea, am avut un vis în care cu înfricoșare am văzut că toată mâncarea pe care o făcusem era plină de viermi. M-am trezit imediat înfricoșat și am cunoscut greșeala mea.

Răbdarea este cea mai mare forță, iar răbdătorul este cel mai puternic om. Smerita cugetare și nevoința cu măsură dau putere rugăciunii. Să ne rugăm unii pentru alții cu dragoste și Domnul ne va împlini la toți cererile cele bune.

(Starețul Dionisie – Duhovnicul de la Sfântul Munte Athos, Editura Prodromos, 2009, pp. 288-289)