Puterea rugăciunii făcute în biserică
Despre rugăciunea în biserică să ştiţi că ea este mai presus decât rugăciunea săvârşită acasă, căci este înălţată de o adunare întreagă de oameni, în cadrul căreia, poate, există multe rugăciuni foarte curate, aduse din inimi smerite către Dumnezeu, pe care El le primeşte ca pe o tămâie binemirositoare şi alături de care sunt primite şi ale noastre, măcar că sunt neputincioase şi neînsemnate. La biserică trebuie să mergem cu duh paşnic, căci nici rugăciunea nu este primită dacă avem ceva cu cineva sau am supărat pe cineva.
(Sfântul Macarie de la Optina, Ne vorbesc stareții de la Optina, Editura Egumenița, p. 106)
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: