Într-o seară, stând de vorba cu câţiva credincioşi le-a spus acestă frumoasă istorioară din Prolog:

Ascultaţi! Era un pustnic şi cugeta întru sine, cu cine să fie el asemenea? Cu Sfântul Antonie? Cu Avva Macarie? Iată, aude un glas de sus: „Ce cugeţi aşa, Părinte? Că nu ai ajuns nici măsura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului”. Şi nu l-a răbdat inima pe sihastru până nu s-a dus la el.

— Aici locuieşte Zaharia Ciubotarul? M-a trimis Dumnezeu la tine. Dar, nici în casă nu intru, nici pe pat nu stau, nici mâncare nu gust până nu-mi spui viaţa ta.

— Ce viaţa am eu, Părinte, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu? Eu sunt mirean şi aceasta este femeia mea. Doar atât că, ce câştig din lucrul mâinilor, împart în trei. O parte o dau la săraci, o parte la biserici şi mânăstiri, iar a treia parte cheltuim pentru casă.

— Te jur pe Hristos să-mi spui ce faptă bună faci!, a zis pustnicul. Dacă a văzut omul ca nu poate tăinui, a zis:

— Aceasta este femeia mea de 15 ani, dar cu ea într-un pat niciodată nu m-am culcat.

Şi s-a întors sihastrul la chilia lui, dând slavă lui Dumnezeu.

Am spus aceasta istorioară ca să nu ne mândrim. Că are Dumnezeu destui drepţi şi aleşi prin sate şi oraşe, care au familie şi greutăţi, dar ne întrec pe noi prin răbdare, post, rugăciune, milostenie şi viaţă curată.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului​, Editura Doxologia, Iaşi, 2010)