Articolele zilei

PS Nichifor Botoșăneanul, în Duminica Înfricoșătoarei judecăți: „Rostul nostru este de a vedea și în ceilalți dorul lui Dumnezeu”

Credincioșii care au sosit în această dimineață la Catedrala Mitropolitană au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite în această duminică de Corul „Sanctus” al catedralei ieșene.

După citirea Sfintei Evanghelii, ierarhul a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în care a subliniat faptul că suntem chemați să ne ridicăm din greșelile noastre:

Evanghelia de azi ne arată că viața noastră are un rost pe care îl putem urma sau nu. Dar urmându-l, devenim fii ai Săi și devenim puternici în bine. Iar rostul nostru este de a vedea și în ceilalți dorul lui Dumnezeu de a mângâia, de a duce armonie și bine în această lume. Suntem chemați nu să disprețuim, nu să prihănim, nu să osândim pe oameni după greșelile lor mai mici sau mai mari. E cu neputință în această lume, în care creștem spre desăvârșire, să nu greșim fiecare dintre noi mai mult sau mai puțin, uneori cu bună știință, uneori din slăbiciune. Dar suntem chemați să ne ridicăm din greșelile noastre. Și atunci când omul este cinstitor de Dumnezeu și de oameni, Dumnezeu face din el un om puternic și un om sfânt. Un om care a învățat să nu îl disprețuiască pe celălalt, ci să-i slujească, să nu-i domine, ci să-i bucure, să nu-i asuprească, ci să-i mângâie. Atunci când mult mai mulți dintre noi vom alege acest lucru, abia atunci, în jurul nostru, lumea se va schimba în bine.

Ziua de astăzi este rânduită de Biserica noastră ca fiind ultima duminică în care se mai poate consuma carne, fiind numită și Duminica lăsatului sec de carne. Această primă etapă îi pregătește pe credincioși pentru sosirea Postului Sfintelor Paști, aducând aminte totodată și de nevoia unei îngrijiri mai intensive a sufletului. De luni începe Săptămâna albă și se pot consuma ouă, lapte, brânză și pește, făcându-se dezlegare în zilele de miercuri și vineri.

Autor: Mihail Vrăjitoru
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: