Începând din anul 1941, s-au abătut multe ispite şi necazuri asupra Mănăstirii Sihăstria. Mai întâi a ars biserica împreună cu toată incinta. Apoi tâlharii au jefuit de mai multe ori acest sfânt lăcaş, bătând şi orbind pe stareţ. Din aceste pricini, o parte din călugări s-au risipit pe la alte mănăstiri. Atunci, părintele Ioanichie Moroi şi-a adus aminte de cuvintele marelui bătrân Gheorghe Lazăr, spuse cu 30 de ani mai înainte: 

– Nu te fericesc că ai venit în locul acesta, că la sfârşitul vieţii o să ai multe ispite.

Spunea bătrânul ucenicilor săi că într-o noapte, pe când zăcea bolnav în pat, a intrat în chilia lui o femeie îmbrăcată cu bună cuviinţă şi, apropiindu-se de el, a zis: 

– Nu te întrista, părinte Ioanichie. De acum ne vom îngriji noi de acest sfânt lăcaş!

Era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea acestui smerit aşezământ călugăresc. Într-adevăr, din anul 1942 s-au simţit permanent acoperământul şi binecuvântarea Maicii Domnului peste Mănăstirea Sihăstria.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 553-554)