Articolele zilei

Proiecție de film documentar: „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei – de la portret la icoană”

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA și va avea loc luni, 28 ianuarie, ora 18.00, în sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi, la aproape un an de la proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei. Intrarea este liberă!

Realizat de către departamentul Doxologia Media al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, filmul prezintă viaţa și activitatea Sfântului Iosif, Mitropolitul „sfânt şi bun” care, dincolo de slujirea arhierească, s-a arătat față de toți „milostiv si credincios arhiereu în cele către Dumnezeu” (Evrei 2, 17), „aplecându-se cu bunătate şi blândeţe asupra celor sărmani şi necăjiţi”, după cum s-a consemnat în Tomosul Sinodal de Canonizare.

Autor: Cătălin Acasandrei
Sursa: doxologia.ro
Citește și alte articole despre: