Prin grijile pentru viitor desconsiderăm purtarea de grijă a lui Dumnezeu
În multe din textele citate se distinge deja un numitor comun, și anume grija, ba chiar spaima de viitor, în multe texte se vorbește în mod explicit despre acest lucru. Să cităm mai întâi unele cu caracter general:
„Gândului care-și face griji de mâncăruri și de haine și e nepăsător față de adevărata grijă: «Fărădelegea mea eu o voi vesti și mă voi îngriji pentru păcatul meu»” (Psalmul 37, 18).
„Gândului care-și face griji pentru mâncăruri și pentru băutură și se sârguiește de unde să le adune: «Aruncă-ți grija ta spre Domnul, și El te va hrăni»” (Psalmul 54, 25).
Replicile scripturistice deconspiră din nou nemilos punctul slab al sugestiilor. În loc să ne facem griji de viitor, aflat exclusiv în mâna lui Dumnezeu, mult mai bine ar fi să ne facem griji de prezent, mai exact de păcatele proprii care apasă tocmai acest viitor deschis încă.
Următoarele texte exprimă încă și mai precis această atitudine de îngrijorare față de viitor:
„Gândului care mă face să-mi fac griji pentru puținătatea pâinii, a untdelemnului și a lucrurilor căutate de noi: «Căci așa grăiește Domnul: Făina din vas nu va scădea și untdelemnul din urcior nu se va împuțina până în ziua când Domnul va da ploaie pe pământ»” (III Regi 17, 14).
„Gândului care, deși nu e foamete, adună pâine peste nevoie sub pretextul iubirii de străini: «Tânăr am fost; acum sunt, iată, bătrân și nu l-am văzut pe cel drept părăsit, și nici seminția lui cerșind pâine»” (Psalmul 36, 25).
„Gândului care-mi prezice că în scurt timp va veni peste mine o foamete și un necaz mare: «Domnul nu va omorî cu foame sufletul celui drept, dar viața celor necredincioși o va surpa»” (Pilde 10, 3).
„Gândurilor care ne îndeamnă să ne facem griji de hrană și de haină sub pretextul iubirii de străini sau al bolilor și durerilor îndelungate ale trupului: «Nu vă faceți griji pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea?»” (Matei 6, 25).
O astfel de grijă pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte avva Evagrie o desemnează drept „de-a dreptul păgână și necredincioasă”, întrucât e caracteristică celor care tăgăduiesc pronia Domnului și combat existența unui Creator; or așa ceva este cu totul străin de un creștin. El citează prima comunitate creștină din Ierusalim, în care toți cei ce au crezut erau laolaltă și aveau toate de obște; își vindeau pământul și bunurile și le împărțeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare, tocmai pentru că își puneau toată încrederea în Domnul.
Această „lipsă de griji” (amerimnia) evanghelică nu îl duce însă nicidecum pe avva Evagrie, ca pe mesalienii contemporani lui, la disprețuirea oricărei munci sau efort omenesc. (...)
Asemenea tutror celorlalți Părinți, avva Evagrie socotea munca manuală drept o îndatorire, și nu numai pentru asigurarea traiului propriu: Îngrijește-te de lucrul mâinilor, și aceasta, dacă e cu putință, zi și noapte, ca să nu fii o povară pentru cine va și, mai bine, ca să dai și altora, cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Tesaloniceni 2, 9; II Tesaloniceni 3, 8).
De la Evagrie însuși, care era un caligraf iscusit, știm că își câștiga pâinea prin copierea de cărți. Pe lângă asta primea și ajutoare în bani de la prieteni, care îi permiteau să ospăteze pe toți cei care veneau la el să primească sfat duhovnicesc.
(Ieroschimonahul Gabriel Bunge, Gastrimargia sau nebunia pântecelui – știința și învățătura Părinților pustiei despre mâncat și postit plecând de la scrierile avvei Evagrie Ponticul, traducere pr. Ioan Moga, Editura Deisis, Sibiu, 2014, pp. 44-47)