Dacă, așadar, numai să voim și dobândim, pe cât pare, atâta har și atâta slavă de la Duhul Sfânt, în chip mai presus de fire, veniți, cunoscând măreția covârșitoare a darului lui Dumnezeu, și în același timp, gândindu-ne la nenorocirea celor lipsiți de împărtășirea Duhului Sfânt, și știind bine că toti „câți sunt mânați de Duhul Sfânt, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu” și au devenit dumnezei, conștienți că „dacă cineva nu are Duhul lui Hristos, – vai! – nu este al Lui”, să alergăm în mod firesc, la căutările și faptele ușor de atins arătate nouă de Sfinții Părinți purtători de Duh, prin care putem să ni-L facem milostiv pe Dumnezeu și să Îl plecăm să ne dea nouă darul Duhului Lui Celui de viață făcător și ajutor pentru unirea noastră cu El și pentru îndumnezeirea noastră. Fără acest dar, nimeni nu ar putea lucra ceva dintre virtuțile cuvenite, precum am arătat mai înainte, iar cu acest dar orice lucrare devine ușoară și lesne de împlinit.

Zice Marele Vasile: „Către Duhul se întorc toate câte au nevoie de sfințire, către Care tind toate cele ce trăiesc după virtute, ca unele ce sunt răcorite de suflarea Lui și ajutate spre împlinirea propriului scop natural. Căci Duhul Sfânt este de-săvârșitor al tuturor”. Așadar, sunt incapabile, dacă nu sunt ajutate de Duhul Sfânt, să împlinească propriile lucrări naturale si virtutea si cu atât mai mult, sfințirea, fără Duhul Sfânt. „Căci nu este nicidecum vreun dar care să vină la făptură fără Duhul Sfânt, fiindcă nu este cu putință să spui niciun simplu cuvânt în apărarea lui Hristos, dacă nu ești ajutat de Duhul Sfânt”. „De aici vine petrecerea cea cerească și rămânerea în Dumnezeu”. Așadar, nu este cu putință să viețuiești după Dumnezeu și să rămâi în Dumnezeu, ba nici să murmuri, fără împreună-lucrarea Duhului Sfânt. Și rezumând zice: „Prin Duhul Sfânt s-a făcut restabilirea în Rai”. Încât Raiul nu se poate dobândi altfel decât prin împărtășirea Duhului Sfânt.

Și iarăși, ca într-un rezumat, afirmă așa: „Într-un cuvânt, a fi acoperit de toată deplinătatea binecuvântării, în veacul acesta și în cel ce va să vie, a vedea ca într-o oglindă harul bunătăților hărăzite nouă prin făgăduințe, a căror bucurie am primit-o prin credință, ca și când ar fi deja prezente, toate acestea ne vin nouă prin Duhul Sfânt. Căci dacă astfel este arvuna, cum va fi desăvârșirea și dacă începutul este astfel cum va fi deplinătatea întregului?”. Așadar, cel ce nu este părtaș Duhului Sfânt, ca arvună sau ca început, în mod evident este lipsit de toate bunătățile și acum, și în viitor. „Căci cununa drepților, zice iarăși, este harul Duhului Sfânt dăruit atunci cu mai multă îmbelșugare și mai desăvârșit, când slava duhovnicească va fi împărțită fiecăruia pe măsura faptelor bune”. Așadar, este limpede că va fi fără slavă, fără cunună de la Dumnezeu oricine nu va purta în el, ca o arvună, harul Duhului, pentru ca atunci să îi fie dat mai îmbelșugat și mai desăvârșit. Și încă zice: „Dacă relația noastră cu Dumnezeu se împlinește prin Duhul Sfânt”, atunci cel ce nu poartă în el suflarea de viață făcătoare a Duhului Sfânt va fi în afara oricărei relații cu Dumnezeu și străin de El. De aceea și Sfântul Grigorie Teologul zice: „Pe de o parte, trebuie ca Dumnezeu să se coboare Ia noi, ceea ce știu că s-a petrecut pe vremea lui Moise, iar pe de altă parte, trebuie ca noi să urcăm către El și astfel să fie o comuniune a lui Dumnezeu cu oamenii printr-un amestec al condiției lor. Dar dacă fiecare va rămâne în propria condiție, unul în înălțime, celălalt în smerenie, bunătatea va fi neamestecată și iubirea de oameni neîmpărtășită și o prăpastie mare, de netrecut, va fi în mijloc, care va despărți nu numai pe bogat de Lazăr și de sânurile lui Avraam, ci și firea cea născută și trecătoare de firea cea nenăscută și dăinuitoare”. O! Cât de necesară este împărtășirea harului și comuniunea lui Dumnezeu cu oamenii, fără de care suntem amenințați de frica ce stăruie departe de Dumnezeu!

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 158-159)