Prin contemplarea naturii devenim siguri de existența lui Dumnezeu
Legile care stau la baza fenomenelor din univers, care sunt într-o mișcare continuă, nu pot fi întâmplătoare, fiindcă întâmplarea nu realizează ordine. Mișcarea și ordinea materiei presupun neapărat existența unei Forțe nemijlocite. Viața pe pământ nu putem admite că a apărut din materie moartă. Căci viața nu se poate naște decât din viață, sămânța din sămânță, pentru că moartea nu poate naște viață, nimeni nu poate da ce nu are. Deci, din contemplarea, cercetarea și observarea naturii – rațiunea, logica, trage concluzia existenței lui Dumnezeu.
Din punct de vedere al învățăturii creștine, noi zicem că frumusețea naturii încojurătoare spune clar: aceasta este opera lui Dumnezeu! Să ne gândim la două lucruri pe care le întâlnim zilnic. Cunoaștem o mulțime de oameni – trebuie să ne mire faptul că rar de tot vedem doi oameni asemănători. Fiecare are caracteristicile sale. Vedem o mulțime de flori, una lângă alta, una roșie, alta albastră, alta galbenă etc. ne întrebăm, în același pământ, aceeași climă, cum de sunt așa de deosebite unele de altele în culoare și formă? Cine le-a dat aceste legi? Dumnezeu!
Tot ce privim și vedem desfășurându-se în sânul naturii înconjurătoare ne spune că există Dumnezeu. Dacă pe Dumnezeu nu-L aflăm în întreaga natură și nici în inima noastră, înseamnă că pentru acea ființă „Dumnezeul lui este pântecele” (Filipeni 3, 19). Toți acei care trăiesc și nu-L mărturisesc pe Dumnezeu nici prin cuvinte, nici prin fapte, tăgăduindu-L, se vor împlini cu ei cuvintele Mântuitorului care zice: „Căci de cel ce se va rușina de Mine… și Fiul Omului se va rușina de el, când va veni întru slava Tatălui Său…” (Marcu 8, 38).
(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, pp. 9-10)