Să-și fi pierdut oare postul în vremea noastră valoarea lui spirituală și puterea lui înnoitoare de suflet? De la început observăm că acest fel de înțelegere are în vedere postul mai ales sub aspectul lui material, exterior: schimbare de regim alimentar, reducerea cantității de hrană.

Dar această înțelegere a postului nu-i cea adevă­rată, învățătura Bisericii noastre ne-o spune cu toată claritatea. „Dacă postești numai de bucate, zice un tropar din vremea Triodului, iar păcatele nu le pără­sești, te asemeni cu viclenii draci, care niciodată nu mănâncă”. Sau altul: „Să postim post bine plăcut Domnului. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământul mincinos. Lipsa acestora este postul cel adevărat și bine primit”.

Iar marele Hrisostom zice: „Postești? Arată-mi-o prin fapte. Cum? De vezi un sărac, ai milă de el; un dușman, împacă-te cu el; un prieten cu nume bun, nu-l invidia. Nu numai gura și stomacul să postească, ci și ochii și urechile și picioarele și mâinile noastre, rămânând curate de răpire și de lăcomie. Picioarele să nu alerge la spectacolele cele urâte, ochii să nu privească cu poftă la frumuseți străine, gura să postească de înjurături și de vorbe nerușinate...”.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 155-156)